„Curierul de Vâlcea”, martor la succesul istoric al Stelei


• vâlceanul Rusescu, picătura de mândrie locală într-o mare roş-albastră
 

Joi, la meciul tur din optimile Europa League, dintre Steaua Bucureşti şi Chelsea Londra, „Arena Naţională” din Capitală s-a transformat, din nou, într-un vulcan uman, gata să înghită orice inamic al „războinicilor luminii”. Printre miile de împătimiţi ai fotbalului care au dat năvală să vadă la lucru o deţinătoare a Ligii Campionilor sau, în fine, o palidă umbră a celei care a câştigat, în luna mai a anului trecut, prestigiosul trofeu continental, ne-am numărat şi noi, ziariştii de la „Curierul de Vâlcea”. Pe lângă fazele meciului, ecuaţia calificării, gazonul răpus de crampoanele jucătorilor sau ce a mai declarat Gigi, chestiuni pe care, cu siguranţă, iubitorii fotbalului le-au întors pe toate feţele şi despre care nu mai are rost să vorbim aici, putem mărturisi un singur lucru: vâlceanul Raul Rusescu, „killer-ul”, „silent assassin-ul”, „măciucarul” (spuneţi-i cum vreţi!) englezilor de la Chelsea, ne-a făcut mândri de originile noastre!