Minunea de la Budapesta!
• galacticele de la Oltchim s-au impus cu 30-23 (15-15 la pauză), în deplasare, în faţa vicecampioanei Ungariei, Rail Cargo, şi au făcut un pas important spre calificarea în semifinalele Ligii Campionilor
Obligată să câştige la cel puţin două goluri pentru a mai păstra şanse reale la calificarea în semifinalele Ligii Campionilor şi cu numai 13 handbaliste în lot, campioana României a disputat sâmbătă, în Ungaria, o partidă capitală pentru viitorul echipei, în faţa vicecampioanei acestei ţări, Rail Cargo. Chiar dacă aveau amintiri proaspete şi deloc plăcute de la ultimul meci susţinut în compania maghiarelor, cel pierdut cu 22-23 în Sala Sporturilor „Traian” şi, în plus, erau nevoite să evolueze în deplasare, acolo unde nume mari din handbalul european cedaseră, vâlcencele nu s-au speriat de auspiciile nefavorabile şi au jucat mai mult cu inima, în cel mai important meci din această ediţie a Ligii Campionilor. Cu adevărat unul de totul sau nimic fiindcă orice rezultat în afara victoriei însemna eliminarea din competiţie.
Tracul şi importanţa partidei şi-au spus cuvântul şi pe teren, ambele formaţii „intrând” foarte bine în joc pe atac, dar cu nenumărate greşeli în defensivă. Bulatovic a „tras” tare încă din start, ea având ca ţintă în acest sezon, pe lângă cucerirea marelui trofeu cu Oltchim, şi câştigarea titlului de cea mai bună marcatoare a întrecerii, un obiectiv fezabil până în acest moment. Muntenegreanca a marcat primele două goluri ale Oltchimului, dar vedeta gazdelor, Szuszanna Tomori, a replicat de fiecare dată, aducându-şi echipa pentru prima oară în avantaj în minutul 3, scor 3-2. Tot Bulatovic şi Tomori s-au făcut mai mult remarcate şi pe măsură ce timpul a curs către mijlocul primei reprize, Rail Cargo menţinându-se constant la 1-2 goluri în avantaj. Curea şi Managarova egalează în două rânduri situaţia, dar aceleaşi Tomori, Verten sau Dajka au readus de fiecare dată vicecampioana Ungariei în avantaj. Maghiarele au reuşit să se desprindă, din nou, la două goluri, în minutul 23 (scor 13-11), dar Barbosa, autoarea unei „duble”, Manea şi Managarova au punctat şi au dus Oltchimul pentru prima dată la două goluri în avantaj. Această „ruletă rusească” a continuat, iar Cifra şi Szucsanszky au restabilit egalitatea la 15, acesta fiind şi scorul consemnat la pauză.
Concentrarea extraordinară în momentele de inferioritate şi schimbările între handbaliste de aceeaşi valoare, decisive pentru victoria vâlcencelor
Maghiarele au început mai bine repriza secundă, cu Dajka şi Tomori în postura de „vârfuri” de lance, tabela indicând 18-17, în minutul 35. Începutul declinului din jocul gazdelor a început în minutul 36, culmea, în urma unor situaţii în care au avut superioritate numerică pe teren. Pineau a înscris cu o lovitură superbă de la şold, iar Barbosa şi Bulatovic au mai „ciuruit” şi ele cu sete poarta adversă, ducând Oltchimul, pentru prima dată, la un avantaj de trei goluri, în minutul 40 (scor 18-21). Din acest moment, maghiarele au început să nu se mai „găsească” pe teren, înscriind de numai două ori într-un interval de zece minute (prin Such), în timp ce, galacticele au mai perforat de patru ori poarta gazdelor („dublă” Managarova, Curea şi Pineau), ducând scorul la 20-25, în minutul 50. Fără posibilitatea de a înlocui handbalistele valoroase din „primul şapte”, foarte obosite, cu unele la fel de valoroase de pe banca de rezerve, tehnicianul Gabor Elek a fost nevoit să se bazeze şi în ultimele zece minute pe aportul aceloraşi sportive care au dus greu pe întreaga durată a partidei. Lipsite de concentrare în mai multe momente în care au avut superioritate numerică şi extrem de obosite, maghiarele au fost „pradă” uşoară pentru galactice, care le-au mai taxat de câteva ori, chiar până în ultima secundă de joc. La final, vâlcencele au obţinut o victorie la un scor mai confortabil decât se anticipa, 23-30, într-un meci al speranţelor, de-a lungul căruia au muncit extrem de mult, iar succesul a venit ca o încununare a devotamentului şi a spiritului imens de sacrificiu de care au dat dovadă, chiar şi în aceste momente, unele mai tulburi pentru campioana României.
Cele mai bune marcatoare ale partidei: Bulatovic 7 goluri, Barbosa 5, Managarova 5, Brădeanu 4, Manea 4, Curea 3 (pentru Oltchim); respectiv Tomori 7, Dajka 4, Szucsanszky 3.
Oana Manea, nevoită să se descurce singură pe pivot
Chiar dacă aveau patru pivoţi în lot, în urmă cu numai şase luni, antrenorii de la Oltchim au ajuns acum în situaţia de a se mai putea baza doar pe unul, pentru meciurile din Liga Campionilor! Dar cum s-a ajuns la o asemenea situaţie, aproape de necrezut? Simplu, dacă e să analizăm acum „pierderile” succesive, venite din motive total diferite. Considerată prea puţin experimentată pentru a face faţă unei asemenea competiţii, tânăra Nicoleta Safta a fost lăsată să evolueze, în acest sezon al Ligii, pentru Universitatea Jolidon Cluj, iar acum, deşi a revenit la Oltchim, nu mai are drept de joc în competiţiile europene. Următoarea pe „lista neagră” a fost rusoaica Ekaterina Vetkova. Ea a fost împrumutată, în iarnă, unei formaţii din ţara sa natală, Astrackhanocka, şi numai din vară ar mai putea să joace pentru Oltchim. Ultima pe „listă” s-a adăugat Ionela Stanca, constănţeanca alegând să părăsească Oltchimul, nemulţumită că nu şi-a primit salariul pe ultimele două luni.
Astfel, Oana Manea a fost nevoită să evolueze singură, în meciul de sâmbătă, pe această poziţie, de pivot, fără să poată fi substituită cu o jucătoare de acelaşi profil. Şi, chiar dacă s-a achitat excelent de sarcinile primite, ea a recunoscut, la finalul întâlnirii, că ar fi fost mult mai simplu dacă s-ar fi aflat în lot şi Ionela. Iată ce a declarat: „Sper să mă ţină Dumnezeu sănătoasă până la final. Pot doar să spun că lipsa Ionelei se simte. Noi ne schimbam mereu, jucam jumătate-jumătate, eram obişnuită să intre şi ea”.
„La mujer araña” a lovit din nou
Paula Ungureanu nu a avut sâmbătă o zi de graţie între buturi, iar danezul Jakob Vestergaard a simţit acest lucru şi a trimis-o în poartă pe titulara postului din naţionala Spaniei, Silvia Navarro. Din fericire, micuţa iberică s-a aflat, la Budapesta, într-un vârf de formă, paradele sale salvând Oltchimul de la multe goluri „ca şi făcute”. Cea supranumită „femeia păianjen” (la mujer araña) a închis magistral poarta vâlcencelor, mai ales în repriza secundă, contribuind, de la distanţă, la „căderea” psihică pe care au avut-o maghiarele, dezamăgite în nenumărate rânduri că nu au reuşit să marcheze în poarta Oltchimului.
250 de români au trăit, din tribune, minunea de la Budapesta
Galacticele nu au fost lăsate la greu de fani! Ele au fost încurajate din tribunele Sălii „Dabas”, situată în apropierea capitalei Ungariei, de peste 250 de suporteri români. Aceştia au venit din mai multe oraşe ale ţării, fruntaşele în ceea ce priveşte numărul de spectatori fiind, ca de obicei, Râmnicu Vâlcea şi Craiova.
Urmează „finala” cu Krim
Chiar dacă până la finala Ligii Campionilor mai sunt câteva „hopuri” de trecut, handbalistele de la Oltchim vor mai avea de susţinut, duminica viitoare, în Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea, un nou meci extrem de important. Este vorba de întâlnirea contând pentru ultima etapă a grupelor principale, cea dintre campioanele României şi Sloveniei. Meciul Oltchim – Krim Ljubljana este decisiv pentru stabilirea ierarhiei finale din Grupa a II-a principală. După ce au pierdut la patru goluri în Slovenia (28-24), galacticele trebuie să învingă la minim cinci goluri, pe propriul teren, pentru a se califica în semifinale de pe primul loc al grupei şi a evita astfel o confruntare extrem de dură cu ETO Gyor, în penultimul act al întrecerii. Totuşi, Oltchimul se poate califica în semifinale indiferent de rezultat, însă cu condiţia ca Rail Cargo să piardă în ultima etapă, în deplasare, pe terenul rusoaicelor de la Zvezda.
Clasamentul Grupei a II-a:
1.Krim Ljubljana 4 3 0 1 114-103 6p
2.CS Oltchim 5 3 0 2 131-122 6p
3.Rail Cargo 5 3 0 2 136-143 6p
4.Zvezda 4 0 0 4 106-119 0p
*primele două poziţii asigură calificarea în semifinale
Meciul dintre Krim şi Zvezda se va juca duminică, 10 martie
Au mai rămas de disputat:
Zvezda – Rail Cargo (16 martie)
Oltchim – Krim Mercator (17 martie)
Berbecaru: „Am plâns la televizor!”
Imediat după încheierea partidei, preşedintele CS Oltchim, Petre Berbecaru, a declarat că nu a făcut deplasarea la Budapesta din superstiţie, întrucât echipa a câştigat fără el în Rusia, la Zvezda. Acesta a mai afirmat că a urmărit cu mari emoţii meciul la televizor şi chiar a plâns la final. De asemenea, a promis multe buchete de flori handbalistelor, la aeroport. „Echipa merită toate felicitările! Este cea mai importantă victorie, fetele au obţinut-o cu sufletul. Au lăsat departe toate problemele cu care s-au confruntat în această perioadă şi au jucat cu sufletul. Au dat dovadă de caracter, de patriotism şi au demonstrat că Oltchimul este o echipă de top internaţional. M-aş bucura ca toţi cei care au văzut astăzi Oltchim să ţină la acest simbol, pentru că merită. Era un meci de totul sau nimic, noi ne jucam existenţa şi cred că am demonstrat că rămânem una dintre favoritele la câştigarea Ligii Campionilor. Am plâns la televizor şi nu pot să nu mă duc fără flori, să le aştept pe fete la aeroport. Nu mă feresc să spun că, la bucurie, eu plâng. Nu mă aşteptam la o victorie atât de clară, eram convins că vom câştiga greu, dar vom câştiga. Ştiam că vor câştiga, într-o sală ostilă până la Dumnezeu. Oltchim a făcut un meci extraordinar. Singura care merită să fie nominalizată este echipa” (…) „Nu vreau să comentez treaba cu Stanca. Eu le mulţumesc foarte mult fetelor şi tuturor care au crezut în acest simbol, echipa. Acum, ne mai trebuie acasă, cu Krim, o victorie la un gol, în situaţia în care Ferencvaros va bate la Zvezda. Sunt sigur că echipa se va mobiliza şi vom câştiga ultimul meci de săptămâna viitoare. Trebuie neapărat să câştigăm şi să fim siguri că ne vom califica. Dar vă asigur că Oltchimul se va bate pentru primul loc” (…) „Noi am reuşit încă o premieră, după ce am bătut la Zvezda. Oltchimul a bătut la Ferencvaros, acolo unde nu a mai făcut-o nimeni în ultimii doi ani. Cu certitudine, după acest meci, spun că putem ridica trofeul la final, echipa este acoperită pe toate posturile. Dacă nu am fi fost convinşi că putem să câştigăm trofeul, nu ne-am fi propus un obiectiv aberant. Să dea Dumnezeu să vină şi sponsorii alături de noi. Refuz să cred că oamenii de bine nu vor face tot ce se poate să păstrăm acest mare brand alături de noi!”.
Nechita: „Cred că a fost cel mai bun meci al nostru”
Extrema dreapta de la Oltchim, Adriana Nechita, s-a declarat foarte fericită la finalul întâlnirii şi încrezătoare înaintea ultimului meci din grupe: „Este o victorie foarte importantă cu care ne-am apropiat de calificarea în semifinale. Ne-am motivat ştiind că avem valoare să ajungem în semifinale şi am vrut să demonstrăm asta. Vreau să ne bucurăm de victoria pe care am obţinut-o. Eu zic că, de acum încolo, lucrurile vor merge pe un făgaş normal şi vrem să avem numai victorii. Cred că a fost cel mai bun meci al nostru din Liga Campionilor. Mă bucur că am reuşit acest meci acum, pentru că ne trebuia victoria. Ne mai desparte o victorie de calificarea în semifinale. Vom face tot ce se poate să ne calificăm. Vreau să le mulţumesc suporterilor de oriunde ne-au susţinut şi mă bucur că i-am făcut fericiţi”.
Gaţu: „Fetele au puterea să câştige Liga Campionilor”
Şi preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, a avut numai cuvinte de laudă la adresa handbalistelor de la Oltchim, fiind convins că ele au valoarea necesară să îşi îndeplinească obiectivul şi să câştige Liga Campionilor: „Fetele au demonstrat că au valoare pe teren şi, mai ales, valoare umană. Handbalistic, acest succes înseamnă întoarcea Oltchimului pe lista favoritelor la câştigarea Ligii Campionilor. Era obligatoriu să câştige. A fost practic un meci cu ele însele şi au câştigat sportivele. Istoria României confirmă că sportivul român joacă mai bine cu cuţitul la os, chiar dacă acum nu a fost numai o echipă formată din românce. Fetele de la Oltchim au puterea să câştige Liga Campionilor! Au forţa să câştige. Oltchimul are o „bancă lungă”. Nici Gyor-ul nu are rezerve aşa multe şi valoroase precum Oltchimul”.
Jovanovic: „Ne aşteptăm la o atmosferă care să ne ajute să câştigăm cu Krim”
„Credeam că putem să câştigăm. Sunt foarte fericită că am făcut un meci foarte bun. Aşa trebuie să jucăm mereu, mai ales în repriza a doua am jucat foarte bine. Ne bucurăm că ne-am regăsit spiritul de echipă” (…) „Nu sunt fericită că am pierdut o colegă. Ne pare rău, dar nu avem ce altceva să facem decât să jucăm în continuare. Va fi un meci foarte dificil cu Krim data viitoare, ne trebuie o victorie. Dar ne aşteptăm la o atmosferă foarte bună, care să ne ajute să câştigăm”.