Cozi la CAR Pensionari!


• peste 300 de persoane au apelat la împrumuturi de 600.000 lei
De la începutul lunii și până-n prezent, 312 persoane au trecut pe la ghișeele CARP Râmnicu Vâlcea, luând împrumuturi în sumă totală de 602.800 lei. Potrivit declarației preșe­dintelui unității, Grigore Răban, s-au înregistrat: trei împrumuturi a câte 6.000 lei, șapte a câte 5.000 lei, 14 a câte 4.000 lei.
Ca urmare a pensiilor mici, nici împrumuturile multora dintre membrii CARP Râmnicu Vâlcea nu pot fi prea mari. Predomină, așadar, solicitările pentru valori până-n 500 lei. S-au înregistrat: un împrumut de 100 lei, două a câte 200 lei, unul de 250 lei, unul de 260 lei, patru a câte 400 lei. S-au înscris în unitatea condusă de Răban 29 de noi-membri. Moștenitorii celor 25 de decedați au primit ajutoare financiare în valoare de 16.170 lei.
Totodată, s-au mai acordat 15 ajutoare pentru procurarea de ochelari în valoare de 750 lei.