Controverse la Ziua Eroilor

• Eugen Petrescu, președintele  Asociației Naționale Cultul Eroilor (ANCE), filiala Vâlcea, a luat poziție față de modul cum a tratat administrația Cimitirul Eroilor Cetățuia • pentru cauza Primului Război Mondial, 278 de eroi vâlceni și-au depus viața drept testament în fața neuitării: doi colonei, un locotenent colonel, cinci maiori, cinci căpitani, șase locotenenți, 26 sublocotenenți, cinci plutonieri, 24 sergenți, 18 caporali și 203 soldați

Sărbătoare cu scântei

În Biserica Ortodoxă Română, ziua Înăl­țării Domnului este dedicată pomenirii eroi­lor neamului. În această zi, în toate ca­te­dralele, bisericile și mănăstirile ortodoxe din țară dar și din străinătate sunt pomeniți eroii, ostașii și luptătorii români din toate tim­purile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închi­sori pentru apărarea patriei și a credinței stră­moșești, pentru întregirea neamului, liber­tatea și demnitatea poporului român. Slujbele de pomenire  sunt mereu oficiate după Sfânta Liturghie și la cimitirele, troițele și monumentele dedicate cinstirii eroilor nea­mului. Acest pas  a fost posibil prin ho­tă­rârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 și 2001, făcând ca săr­bătoririi Înălțării Domnului să-i fie con­sa­crată drept Zi a Eroilor și sărbătoare națio­na­la bisericească. Totodată, Legea 379/2003 privind regimul mormintelor și ope­relor comemorative de război a procla­mat cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, sărbătoarea Înălțării Mântuitorului Iisus Hristos – Ziua Eroilor, ca sărbătoare națională a poporului român. Pierderile de vieți omenești din anii primei conflagrații mon­diale, nemaiîntâlnite până atunci, au fost enorme. România a pierdut aproape un mi­lion de militari și civili. De aceea, pentru su­praviețuitori s-a impus, ca o datorie mo­ra­lă comemorarea, în fiecare an, a celor care au pierit pe câmpurile de luptă. Pen­tru cinstirea sacrificiului suprem prin care a luat naștere România, ieri, s-au ținut festi­vități oficiale și în județul nostru. Ca de obi­cei, discursurile oficialităților și depune­rile solemne de coroane au fost la ordinea zilei. Singurul element ieșit din banalul unor astfel de ocazii a fost discursul contondent ținut de către Eugen Petrescu, președintele filialei vâlcene a Asociației Naționale Cultul Eroilor. Acesta a condamnat public modul prin care între mormintele eroilor neamului, primăria a permis concesiunea unor locuri de veci pentru mai marii Vâlcii: „În memoria și pentru veșnica lor odihnă, între anii 1921/1923, Primăria Râmnicului și comu­nitatea locală au înființat Cimitirul Eroilor Cetățuia, operă comemorativă de război, reamenajat în anul 1945, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Din pă­ca­te, noi, românii, uităm repede aceste tra­ge­dii; uităm trecutul, uităm istoria. Mai mult de­cât atât, din răutate am ajuns să ne distrugem simbolurile naționale și locurile în care odihnesc acești eroi și martiri. Din lipsă de respect pentru oamenii aceștia, pentru su­ferințele și dramele lor, Cimitirul Cetățuia – obiectiv de patrimoniu național, în care odih­nesc toți cei care au făcut România Mare, în urmă cu peste 90 de ani, cu viața în baioneta dușmanului, cu sacrificiul lor suprem, a fost profanat și transformat în ultimii ani, în mod abuziv și iresponsabil în cimitir civil, încălcându-se astfel Legea mor­min­telor și operelor comemorative de război (…) Este o rușine pe obrazul Râmnicului, o rușine pe obrazul vâlcenilor!”

Istoric

Concretizarea prevederilor actului de la Versailles s-a făcut prin apariția Decretului-lege nr. 1693/4 mai 1920 – care a stabilit ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită cu prilejul Zilei Înălțării Domnului Iisus Hristos – România deve­nind cu acest prilej primul stat care i-a asimilat pe eroii străini celor naționali. Astfel, această dată a fost decretată sărbătoare națională a poporului român, iar un rol im­por­tant l-a avut Societatea “Mormintele Eroilor Căzuți în Război” (înființată în 1919) și transformată ulterior, în 1927, în Socie­ta­tea “Cultul Eroilor”. Datorită acestei organi­za­ții, aflată sub înaltul patronaj al Reginei Ma­ria, în anul 1923, s-a inaugurat și Mor­mân­­tul Ostașului Necunoscut, amplasat ini­țial în fata Muzeului Militar Național din Par­cul Carol. Societatea “Cultul Eroilor” care, de la 1 august 1940, s-a numit “Așezămân­tul Național Regina Maria”, a avut o acti­vi­tate prodigioasă. Pornind de la sentimentul patriotic și civic de cinstire a actelor de eroism național, manifestat prin oficializarea Zilei Eroilor, în anii interbelici s-au construit numeroase monumente și plăci come­mo­ra­tive în aproape toate localitățile țării. Con­junc­­turile istorice au făcut însă ca situația să se schimbe. Prin Decretul nr. 71/1948, din rațiuni politice lesne de înțeles, Ziua Eroilor a fost stabilită pe data de 9 mai, abrogându-se astfel toate prevederile anterioare. De­cretul nr. 117/1975 privind regimul mor­min­telor și operelor comemorative a menținut reglementarea care prevedea că data de 9 mai să fie considerată Ziua Eroilor, sărbăto­rindu-se în același timp Ziua “Independenței de Stat a României și a Victoriei asupra Fas­cismului”. Începând cu 1990, condu­ce­rea Ministerului Apărării Naționale a declan­șat o amplă acțiune reparatorie de rein­tro­ducere în armată a valoroaselor tradiții mili­tare românești. Tot din acest an, Ziua Eroilor nu s-a mai sărbătorit la 9 mai, ci de Ziua Înălțării Domnului. În anul 1995, a fost adop­tată Legea nr. 48 privind proclamarea Zilei Eroilor, iar prin Legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemora­tive de război se realizează o mai amplă cu­prindere a tuturor manifestărilor și preo­cu­părilor specifice promovării cultului eroilor la români. Articolul 39 al acestei legi prevede, așa cum era și firesc, sărbătorirea Zilei Eroi­lor cu prilejul Zilei Înălțării Domnului Iisus Hristos. După Primul Război Mondial, Ro­mâ­nia a fost printre primele state, care, ur­mând exemplul Franței, a decis să înalțe un monument dedicat memoriei celor care s-au jertfit pe câmpul de luptă. Astfel, conform Tra­tatului de la Versailles în care se stabilea responsabilitatea fiecărei țări de a respecta mor­mintele eroilor de război, România a fost primul stat care i-a asimilat pe eroii străini celor naționali, așa cum se arată în “Me­moriul adresat Guvernului român de că­tre Societatea Mormintelor Eroilor”, al cărei președinte era Mitropolitul Primat Miron Cristea. În semn de veșnică cinstire, în anul 1923, conducerea statului român a decis ca simbolul sacrificiului celor mulți, căzuți pentru reîntregirea patriei, să fie evocat de osemintele unuia dintre ostașii anonimi de la Mărășești, Mărăști, Oituz, Tg.-Ocna, Jiu, Prahova, București, Dobrogea, Ardeal și Ba­sa­rabia. Deshumarea și ridicarea acestor ră­mășite pământești a fost urmată de așe­zarea lor în zece sicrie de stejar, captușite cu tablă de zinc și depuse în Biserica “Ador­mirea Maicii Domnului” de la Mărășești, în ziua de 13 mai 1923.  Alegerea sicriului cu ose­mintele Ostașului Necunoscut a aparți­nut elevului Amilcar C. Săndulescu (de la Liceul Militar “Dimitrie A. Sturdza”, premiant și orfan de război) care, în fata celui de-al patrulea sicriu, a îngenuncheat și a rostit cu­vintele legendare: “Acesta este tatăl meu”. După desemnarea Eroului Necunoscut, cele­lalte nouă sicrie au fost duse, la loc de alea­să cinstire, în Cimitirul Eroilor din Mără­șești și îngropate cu onoruri militare în ziua de 14 mai 1923. A doua zi, sicriul cu Eroul Necunoscut, împodobit cu pânză tricoloră, a fost purtat pe brațe de către o gardă de ofițeri, cavaleri ai ordinului militar “Mihai Vi­tea­zul”, și depus pe vagonul-platformă al unui tren special, cu destinația București, unde a ajuns în aceeași zi, la orele după-amie­zii. În Gara de Nord, era așteptat de ofi­ciali ai statului și personalități politice și mili­­tare, iar Regele Ferdinand, îmbrăcat în uni­formă de general a Regimentului de Es­cortă Regală, a trecut în revistă compania de onoa­re. Apoi, sicriul a fost depus pe un cata­falc drapat cu steagul și însemnele Ro­mâniei, iar după oficierea serviciului religios și onorurile militare, a fost așezat pe un afet de tun, tras de opt cai și transportat astfel în cadrul unui lung cortegiu până la Biserica “Mihai Vodă”. Aici, sicriul a rămas pe toată durata zilei de 16 mai, pentru ca publicul bucu­reștean să poată veni în pelerinaj. În ziua de 17 mai 1923, în prezența familiei re­ga­le, a membrilor guvernului, a corpurilor le­giuitoare și a unui numeros public, în Parcul Carol a avut loc ceremonia reînhumării Erou­lui Necunoscut. S-a oficiat serviciul di­vin, iar la miezul zilei sirena Arsenalului Ar­ma­tei și clopotele bisericilor vesteau cobo­râ­rea în locașul de veci a Ostașului Necu­nos­cut. Timp de două minute, orice acti­vi­tate publică a fost întreruptă. Mormântul Erou­lui Necunoscut era în fapt o simplă crip­tă, acoperită cu o lespede de piatră de­co­rată cu sculpturi florale. Pe lespede s-a incrus­tat următorul epitaf: „Aici doarme feri­cit întru Domnul Ostașul Necunoscut, să­vâr­șit din viață în jertfă pentru unitatea nea­mu­lui românesc. Pe oasele lui odihnește pă­mân­tul României întregite. 1916-1919”. An­sam­­blul funerar a fost executat în 1927 după planurile sculptorului Emil Willy Becker. Tot atunci, prin grija Asociației Cultul Patriei, s-a aprins o candelă, a cărei flacără ardea zi și noapte. Ulterior, la 28 octombrie 1934, lângă mormânt a fost ridicată și sfin­țită o cruce. În timpul regimului comunist, în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1958, monumentul fune­rar al Eroului Necunoscut a fost demontat și strămutat, în mare taină, la Mausoleul din Mărășești. Abia după 1989, la insistentele Ministerului Apărării Națio­na­le, ale Asociației Naționale a Veteranilor de Război și ale unor partide politice, guvernul român a aprobat readucerea în Capitală a sicriului cu osemin­tele Ostașului Necu­nos­cut. La data de 26 octombrie 1991, Eroul Necunoscut a revenit acolo unde îi era locul de veci, în Parcul Carol I.