Concurs inedit organizat de conducerea CS Municipal
• se caută cel mai fidel suporter. Acesta va primi noul echipament de joc
Pentru că ne aflăm încă în perioada de pauză competiţională, oficialii grupării din Parcul Zăvoi doresc să îi pregătească pe suporteri pentru noul sezon, aceştia organizând un concurs inedit. Pe scurt, suporterilor li se cere să posteze o poză pe „peretele” paginii oficiale de Facebook a clubului prin care să îşi dovedească ataşamentul faţă de echipa noastră. În prima fază a concursului, suporterii fideli pot câştiga cinci fanioane şi tot atâtea eşarfe cu însemnele grupării municipale, dar şi o minge cu semnăturile a trei dintre jucătorii transferaţi în această pauză competiţională (Enache Câju, Silviu Izvoranu, Ionuţ Stancu), precum şi a trei fotbalişti extrem de iubiţi în Zăvoi (Jean Christian N’Kongue, Samson Nwabueze şi căpitanul Ionuţ Stoica). Pentru a face concursul cât mai interesant, dar şi din dorinţa de a oferi un mare premiu, oficialii din Zăvoi informează că suporterul care va trimite poza ce va fi desemnată drept cea mai frumoasă va primi noul echipament de joc al echipei CS Municipal Râmnicu Vâlcea, inscripţionat cu numărul şi numele jucătorului preferat.
De asemenea, oficialii clubului din Parcul Zăvoi precizează şi cine vor fi cei ce vor decide care dintre pozele înscrise la concursul desfăşurat în această perioadă sunt cele mai reuşite: tocmai cei şase fotbalişti menţionaţi mai sus. Se anunţă aşadar un concurs foarte interesant, juraţii având decizii greu de luat judecând după numărul mare de poze care au fost deja postate pe pagina oficială a echipei noastre.