Centrul Regional de Dezvoltare pentru Asistenți Medicali și Moașe – un pas important pentru îmbunătățirea stării de sănătate a comunităților


OAMGMAMR adresează mulțumiri Ministrului Român al Sănătății, Alexandru Rafila, pentru sprijinul acordat în promovarea Centrului Regional de Dezvoltare pentru Asistenți Medicali și Moașe din Sud-Estul Europei, găzduit de OAMGMAMR, sub umbrela SEEHN, în cadrul sesiunii plenare RC73.
În intervenția sa din sesiunea plenară, Ministrul Sănătății a subliniat importanța acestui centru regional.
„Începând cu luna iunie, a fost lansat în România un Centru Regional de Dezvoltare dedicat Asistenților Medicali și Moașelor, sub coordonarea South Eastern European Health Network (SEEHN). Suntem mândri și susținem cu entuziasm această inițiativă, colaborând prin intermediul Ordinului Național al Asistenților Medicali și Moașelor. Acest centru va consolida rolul asistenților medicali și al moașelor în regiunea noastră și suntem siguri că va contribui la îmbunătățirea stării de sănătate și a bunăstării comunităților noastre”, a precizat Ministrul Sănătății.
Ne exprimăm recunoștința față de Ministrul Sănătății pentru angajamentul său și pentru sprijinul continuu acordat dezvoltării acestui proiect important pentru sănătatea din regiunea noastră. Cu toții suntem încrezători că acest centru va avea un impact pozitiv semnificativ asupra asistenților medicali și moașelor din România și din întreaga SEEHN.
Sursa: www.oamr.ro