Ce fac edilii vâlceni cu ultimii bani alocați de CJ Vâlcea?
• investiții la școli, plata datoriilor pe proiecte sunt doar o parte din capitolele luate în calcul
Mulți dintre edilii vâlceni încă nu erau la curent cu sumele de bani primite, cu o zi înainte, în ședința extraordinară a Consiliului Județean Vâlcea. Dar, după ce au fost informați, unii s-au declarat mulțumiți. O parte chiar a recunoscut că, pe vreamea lui Păsat, liberalii au primit cam cât au cerut, fapt pentru care galbenii n-ar mai trebui să facă „gură” acum, când social-democrații sunt cei avantajați. Și vorbele vin chiar de la edilii liberali.
Am luat legătura cu o parte din primari pentru le afla părerile legate de sumele alocate și dacă s-au gândit în ce capitole vor fi investiți:
Sorin Vasilache – PSD (foto), primar Băile Olănești (50.000 lei):
„Banii sunt bineveniți. Înainte, am avut o cofinanțare la proiectul pe POS Mediu, de 500 mii lei. Cât am primit? 23.000 lei. Banii se vor duce, probabil, către cadourile copiilor de sărbători, 500 la număr, luându-i în calcul pe preșcolari, elevi și liceeni. De asemenea, vom achita și plățile indemnizațiilor persoanelor cu handicap. Abia săptămâna viitoare, când vom întruni ședința ordinară, vom știi mai multe”.
Nicolae Sima – PSD, ales local Sălătrucel (25.000 lei):
„Avem de plătit câte ceva, dar nu am întocmit încă un bilanț să fac și o comparație cu ce am primit de la CJ Vâlcea. Ideea este că avem o factură de 52 mii lei, factură de vreo doi ani emisă, pentru împrejmuirea care s-a realizat la noua grădiniță, cea de lângă Primărie. S-a făcut recepția, s-au dat banii și s-a ajuns apoi la concluzia că ar mai trebui dat ceva: 52 mii lei. Săptămâna aceasta avem ședința și vom dezbate problema”.
Alexandru Dediu – PNL, edil Păușești-Măglași (18.000 lei): „Joi vom avea ședința ordinară și vom stabili unde se duc banii. Ar trebui să dăm 8.000 lei la școală, pentru plata utilităților”.
Ion Nicolae – PNL, edil Câineni (15.000 lei): „Orice bănuț e de bun augur. Nu știm însă ce vom face în cinci zile. Deja am ținut ședința extraordinară, iar cea ordinară o vom avea săptămâna aceasta. Din 22 ale lunii nu se mai fac plăți. Banii sunt bineveniți, dar să vedem cum ne descurcăm, spre ce capitole se duc”.
Sorin Ghiță – PSD, primar Vlădești (45.000 lei):
„Cei mai mulți bani se duc către Școala din Vlădești, unde trebuie achitată o tablă intermagnetică și calculatoarele. Tabla intermagnetică este specifică elevilor din clasele I și a II-a. Dacă mai rămâne ceva, vorbesc cu consilierii locali și stabilim în ședință”.
Florin Ionescu – PSD, edil Stoilești (45.000 lei): „Cu acești bani vom achita facturile la anumite investiții. Nu ajung, dar sunt bineveniți. Practic, se echilibrează cumva situația din urmă, când localitățile PSD primeau foarte puțin. Au fost, însă, și primării liberale care au primit sume mari, acum. Cred că s-a ținut cont și de arieratele înregistrate la Finanțe”.