Cazacii au şi ei problemele lor cu sindicatele


• Diculoiu, Cernev şi ceilalţi sindicalişti ar trebui să fie mai rezervaţi în faţa sosirii cazacilor care nu par că stau la discuţii cu sindicatele, indiferent de consecinţe • ultima izbucnire sindicală la KMG s-a lăsat cu 16 morţi şi sute de răniţi
 

Statul român se uită spre KazMunaiGaz ca spre un Mesia al Oltchimului, dar sindicaliştii nu prea au de ce să se bucure de posibilul interes cazac. De ce? Compania de stat cazacă a fost zguduită din temelii, în primăvara lui 2011, de o grevă care a durat până spre finele anului şi care s-a lăsat cu morţi şi răniţi, dovadă că sângele cazacilor le goneşte prin vine mai încins decât ar spera Victor Ponta. Despre incidentele iscate în urmă cu doi ani şi modul brutal cum au reacţionat mai marii cazaci a luat act chiar şi Amnesty International.

Ce s-a întâmplat, de fapt? În luna mai 2011, KazMunayGas a fost lovit de o grevă a lucrătorilor care cereau salarii mai mari și condiții de muncă mai bune. În august 2011, compania era deja de patru luni într-o grevă spontană la Uzenmunaigas!  Pe 2 august, Zhaksylyk Turbaev, un membru de sindicat care lucra pentru o companie de servicii petroliere din Zhanaozen, a fost ucis. La 24 august 2011, fiica de 18 ani a unui alt membru ales al comitetului de grevă a fost găsită moartă, aparent în urma unei crime.

Zhansaule Karabalayeva a fost găsită în mediul rural din Kazahstanul de Vest cu leziuni multiple. Kurdaibergen Karabalayev, tatăl fetei şi unul dintre liderii marcanţi de sindicat, declara într-un interviu telefonic, la 27 august: „Nu cred că acest lucru este fără legătură cu greva.” Șeful poliției locale, citat într-un ziar local, a declarat ca uciderea nu a fost legată de grevă. Purtătorul de cuvânt al companiei a refuzat sa comenteze, potrivit unui raport.

La 31 august, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne a declarat în capitala kazahă, Astana, că poliția „nu a asociat” uciderea Karabalayeva cu activitățile tatălui ei. În același raport, biroul de presă KMG a spus tatăl nu a fost președintele de sindicat și nu a fost niciodată un activist în grevă, dar a lucrat ca mecanic de locomotivă pentru compania până la 27 iulie a acelui an.

Tot în acea zbuciumată lună august, un avocat de muncă a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru “organizarea de adunări ilegale” în domeniul Karazhanbas, care a fost, de asemenea, în grevă.

Pentru companie, aceste greve de muncă au provocat o scădere de 6% în producția de KazMunayGas, iar la 26 august, KMG a concediat fără prea mari discuţii aproximativ 900 de lucrători și i-a înlocuit instant cu alţii noi  din zonă. Măsura n-a avut decât darul de a-i înverşuna pe sindicalişti care şi-au continuat protestele până la Ziua Independenței, adică 16 Decembrie 2011, conducând la un bilanţ 16  morţi și alţi 100 de răniți după ce poliţia a deschis focul asupra demonstranților. Situaţia s-a stabilizat numai după ce şi Armata a pus umărul la calmarea mulţimii dar, mai ales după demiterea, la 22 decembrie a şefului KMG, Askar Balzhanov de către însuşi președintele ţării, Nursultan Nazarbayev.