Căutăm „răsadul” bunei organizări

După iniţiativa de anul trecut când, în urma consultării mai multor cercetători şi alţi specialişti, am trecut efectiv la punerea în operă a unui proiect care are ca obiectiv revigora­rea pomiculturii în judeţul Vâlcea. Pentru a trezi interesul vâlcenilor, am ho­tărât mai întâi să înfiinţăm în 6 loca­lităţi plantaţii experimentale intensive de măr. În această primăvară am de­cis să pornim o altă ofensivă, de astădată pe frontul dezvoltării legu­mi­culturii. Nu este vorba despre o acţ­iu­ne întâmplătoare, ci ea derivă din sta­rea dramatică în care a ajuns sectorul legumicol la nivel naţional.

Datorită modificărilor climatice, au sporit riscurile pentru practicarea legumiculturii în câmp deschis. Este momentul să ne gândim foarte serios la extinderea suprafeţelor ocupate de culturi legumicole protejate şi forţate pentru care au apărut tehnologii noi, de mare randament. Am în vedere, de exemplu, noile tipuri de solarii desti­nate protecţiei culturilor pe suprafeţe mari care nu mai presupun structuri de beton şi permit mutarea de pe o par­celă pe alta fără ca părţile com­po­nente să fie deteriorate.

O astfel de temă a fost temeinic dez­bătută în comuna Voiceşti unde am avut surpriza plăcută a unei largi audienţe, având în vedere că la întâlnirea pe care am organizat-o în această localitate au participat peste o sută de proprietari de teren. În acest cadru, am dorit mai întâi să cunosc opi­niile şi nemulţumirile oamenilor care, printr-o îndelungată tradiţie, se ocu­pă în principal de cultivarea legu­melor. Toţi şi-au exprimat nemul­ţu­mi­rea că nu există un sistem de co­lectare şi comercializare a produselor, iar cine se încumetă să ia drumul spre piaţă, acela nu are loc din cauza intermediarilor. Este vorba despre acei „băieţi deştepţi” care vin cu gean­ta de bani la poarta producătorului, cumpără legumele la un preţ simbolic motivând că ei suportă transportul, depozitarea şi riscul de pierderi. Pen­tru aceşti intermediari, însă, câştigul este asigurat din diferenţa colosală între preţul de achiziţie şi cel de vân­zare pe piaţă sau la alţi angrosişti.

În lipsa unei alternative, legumi­cul­torii din Voiceşti, ca mai toţi legu­micultorii din România, scot marfa pe marginea şoselei şi aşteaptă să vină misiţii care profită de bogăţia recoltei şi oferă preţuri umilitoare.

Marea problemă e că nu există de­pozite în care micii producători pot să-şi păstreze produsele o perioadă mai lungă. Ei n-au puterea financiară să-şi construiască spaţii de depozi­ta­re decât numai dacă intră în asociaţie. Aşa că, oricât de mare ar fi recolta, cum s-a întâmplat anul trecut, omul tot cu paguba se alege. Unul dintre pro­du­cătorii din Voiceşti spunea că rar se întâmplă să scoată cei 5 milioane lei vechi cât l-a costat aratul unui ha sau cei 2,5 milioane lei pe care i-a plătit pentru transportul în câmp a trei remorci cu gunoi de grajd.

Ce-i de făcut? La întâlnirea cu le­gu­micultorii din comuna Voiceşti s-a con­turat un răspuns la această între­ba­re, iar detaliile le voi prezenta într-un viitor articol.