Când se plătesc restanţele pentru agricultori din 2009?


Direcţia Agricolă Vâlcea informează că membrii Comisiei de Agricultură din cadrul Camerei Deputaților dezbat pro­iec­tul de Lege privind acordarea for­me­lor de sprijin financiar restante în sec­to­rul vegetal. Acesta a fost trimis spre exa­minare de către președintele României, Traian Băsescu. Disputele pe banii pro­du­cătorilor din sectorul vegetal durează de mai bine de doi ani.

Potrivit proiectului de lege, producătorii din sectorul vegetal ar urma să primească pentru 2009, banii pentru susținerea producției marfă sfeclă de zahăr – 30 de lei/t , susținerea producției marfă orez – 500 de lei/t (pentru o producție de 3.000 kg/ha) și susținerea producției marfă soia  – 300 de lei/t (pentru o producție de 1.500 kg/ha)

„Strategia de dezvoltare a sectorului vegetal în România are ca obiectiv prin­cipal îmbunătățirea competitivității sec­torului și orientarea acestuia către piață, creșterea productivității, îmbunătățirea calității produselor cu impact pentru consumul intern. Aplicarea măsurilor de sprijin financiar în activitățile din dome­niul vegetal va determina revitalizarea sectorului culturi de câmp (soia, sfeclă de zahăr, orez) prin elaborarea acestei propuneri, în vederea acordării formelor de sprijin restant pentru anul 2009. Prin prezentul proiect de act normativ se reglementează sprijinul financiar acor­dat producătorilor agricoli din sectorul vegetal. Aplicarea măsurilor de sprijin financiar restant pentru producția marfă de soia, sfeclă de zahăr și orez pentru producția anului 2009, va determina creș­­terea volumului resurselor finan­ciare alocate”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege pusă la dispoziţie de către Direcţie.

Guvernul nu a susținut adoptarea inițiativei legislative în forma propusă și a comunicat că pentru anul 2009, acest tip de ajutor de stat a fost acordat conform prevederilor Hotărârii Guver­nului nr. 693/2009 privind aprobarea activităților pentru care se aprobă sprijin financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal. „Susținerea producției marfă pentru sfecla de zahăr, orez și soia nu este cuprinsă în lista activităților pentru care a fost alocat sprijin financiar în anul 2009. În consecință, ajutorul financiar propus pentru aceste culturi nu poate avea caracter restant și nu poate fi acordat în baza perioadei de tranziție stabilită în Tratatul de aderare a Ro­mâ­niei la Uniunea Europeană. În plus, ins­tituirea unei reglementări pentru trecut pune în discuție constituționalitatea aces­teia din punctul de vedere al princi­piu­lui neretroactivității, consacrat prin pre­vederile art. 15 alin. (2) din Cons­ti­tuția României”, a fost replica Guver­nu­lui.