
Calendarul protestelor funcționarilor publici se hotărăște pe 9 septembrie
Consiliul Unional al Alianței „Sed Lex” va stabili în 9 septembrie calendarul acțiunilor de protest pentru susținerea revendicărilor referitoare la legea salarizării, potrivit unui comunicat remis marți. „În data de 9 septembrie 2015, va avea loc Consiliul Unional al Alianței «Sed Lex», la care vor participa toți reprezentanții federațiilor membre, prilej cu care vom stabili calendarul acțiunilor de protest pentru susținerea revendicărilor Alianței «Sed Lex» referitoare la legea salarizării”, se menționează într-un comunicat oficial de presă.