Bugetul de stat pe 2013 direcţie prioritară spre dezvoltare


Cilea_fericitÎncă de la creionarea proiectului de buget pe 2013, premierul Victor Ponta a atras atenţia că acest buget va fi diferit de toate câte s-au construit în ultimii 23 de ani prin câteva trăsături şi direcţii esenţiale: transparenţă, repartiţie echilibrată între venituri şi cheltuieli printr-o reală prudenţă, gestionare şi obturare a canalelor de risipă etc. De asemenea, pentru consolidarea stabilităţii economice, devin prioritare prin buget restructurările şi reformele în administrarea companiilor de stat, în colectarea veniturilor fiscale, ca şi în managementul cheltuielilor publice desemnat să permită aplicarea unui alt model de dezvoltare deosebit de toate celelalte care, în locul austerităţii şi sacrificiilor sociale, se va axa în mod prioritar pe dezvoltarea economică, disciplină financiară şi echitate publică.

Chiar dacă pentru dezvoltarea generală sunt prevăzute fonduri investiţionale cu 15 miliarde lei mai mult decât în 2012, actualul buget prioritizează trecerea investiţiilor eligibile pe finanţarea din fonduri europene, pentru care se estimează absorbţia a cel puţin 4 miliarde euro, în vreme ce efortul intern va fi direcţionat în special spre asigurarea finanţării acelor investiţii care se pot finaliza pe parcursul acestui an. În acest scop, s-a stabilit ca cele mai mari creşteri bugetare să fie destinate cofinanţării cu un miliard euro a proiectelor susţinute de absorbţia fondurilor europene. Pe calea atragerii mult mai intense a fondurilor structurale şi de coeziune se vor rezolva în bună parte şi problemele cele mai delicate în plan social legate de crearea a noi locuri de muncă şi, pe cale de consecinţă, reducerea şomajului tocmai ca urmare a stimulării dezvoltării mediului de afaceri cu deosebire în ramurile energetice, infrastructură, agricultură etc.

Un capitol aparte destinat alimentării bugetului îl reprezintă reorganizarea sistemului de colectare menit să pună stavilă evaziunii fiscale şi să întărească disciplina financiară. Se tot vorbeşte, de exemplu, că în sectoarele agriculturii, de la producţia propriu-zisă la procesare şi comercializare evaziunea dijmuieşte anual bugetul cu cel puţin un miliard de lei. Pentru stoparea acestui fenomen, Guvernul Ponta intenţionează ca, din vară, să experimenteze un proiect pilot de reducere a TVA la pâine cu 15 procente, adică la 9%, pe baza căruia se estimează că producătorii din panificaţie vor renunţa la evaziunea fiscală ca urmare a riscurilor la care se expun pentru nişte câştiguri mult mai mici. Dacă acest proiect pilot ce se va introduce pe lanţul de producţie şi comercializare a pâinii va fi un succes, el se va extinde în următorii ani şi la alte produse alimentare unde, de asemenea, se consideră că pelagra evaziunii nu poate fi eliminată doar prin intensificarea controalelor economice şi fiscale.

Sigur, din construcţia bugetară pe acest an, pe noi cei care lucrăm în sectoarele de administraţie publică locală cel mai mult ne interesează capitolele care privesc infuzia de fonduri în profil teritorial. Din cuprinsul acestora reţinem că sumele defalcate din TVA pentru bugetele locale vor fi următoarele: 2,125 miliarde de lei pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor, 10,39 miliarde lei pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate ce vor fi puse la dispoziţia comunelor, oraşelor şi municipiilor, 368,3 milioane lei vor fi direcţionate spre cheltuielile pentru reabilitarea şi modernizarea drumurilor judeţene şi comunale, iar 1,754 miliarde lei se vor aloca pentru echilibrarea bugetelor locale. Totalul transferurilor către unităţile administrativ-teritoriale va însuma 28,99 miliarde lei care, raportate la alocaţiile din anul precedent, însumează o creştere cu 8,64%. Cât dintre acestea vor reveni judeţului Vâlcea? În perioada imediat următoare vom finaliza propriile noastre calcule şi, în spiritul aceleiaşi transparenţe în care s-a operat cu noul buget consolidat al statului, le vom da publicităţii.

 dr. ing. Ion CÎLEA,

preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea