Buducnost Podgorica, un semnal de alarmă pentru naţionala României
Reprezentativa de handbal feminin a României va disputa la finele lunii mai, în cadrul turneului preolimpic din Franţa, trei jocuri împotriva unor formaţii foarte puternice din „lumea” handbalului mondial. Scopul celor trei turnee preolimpice (printre care şi cel de la Paris) este acela de a selecta cele şase naţionale care vor participa la Jocurile Olimpice de la Londra, alături de reprezentativele deja calificate: Marea Britanie (în calitatea de ţară gazdă) şi Norvegia (deţinătoarea titlului mondial). România va întâlni în această grupă Franţa, Japonia, dar şi Muntenegru, „biletele” pentru Londra obţinându-le doar primele două clasate din ierarhia întocmită în urma disputării tuturor celor şase meciuri din grupă (cel mai probabil lupta pentru locul secund, adică ultimul care asigură prezenţa la Olimpiadă, se va purta între România şi Muntenegru, vicecampioana mondială Franţa fiind considerată favorită, iar Japonia un out-sider).
Revenind la principalele noastre adversare pe care le vom întâlni în Franţa, handbalistele muntenegrence, trebuie menţionat că majoritatea celor care compun echipa naţională a micului stat ex-iugoslav evoluează la echipa de club campioană a acestei ţări, Buducnost Podgorica. Adica tocmai cea care nu mai departe de duminică seara le-a „năucit” cu o diferenţă de 10 goluri pe campioanele României de la Oltchim. Şi cum „chimistele” formează şi ele „scheletul” pe care se bazează construcţia naţionalei României de handbal feminin, putem spune că un „preview” al meciului de la finele lunii mai din Franţa l-am văzut deja la Râmnicu Vâlcea. Iar rezultatul a fost unul destul de amar pentru români.
Iar dacă în jocul din Sala Sporturilor „Traian” am constatat cu toţii valoarea deosebită a cel puţin două handbaliste muntenegrence, Bojana Popovic şi Katarina Bulatovic făcând legea pe teren, alte două aspecte nu ar trebui să treacă uşor cu vederea celor care pregătesc jocurile României: una dintre cele mai bune jucătoare ale Oltchimului în disputa cu Buducnost, care a făcut faţă cu succes adversarelor, a fost tocmai (culmea!) o muntenegreancă: Marija Jovanovic. Iar dacă pentru Oltchim ea a fost un „înger”, golurile ei dovedindu-se în acest sezon decisive în privinţa victoriilor obţinute de Oltchim în Liga Campionilor, la turneul parizian se va transforma într-un „demon” al naţionalei noastre, fiindcă ea va fi, evident, selecţionată în naţionala statului ex-iugoslav. Cel de-al doilea aspect este legat de faptul că, pentru Oltchim, cel puţin cu ocazia meciurilor importante, au început să joace tot mai des handbalistele străine din lot (chiar dacă, poate, valoarea lor este mai ridicată decât cea a româncelor de pe banca de rezerve şi deci merită să fie în prima echipă). Astfel, în partida contra Buducnostului, am avut în dese rânduri prilejul să observăm un fel de „selecţionată mondială” evoluând pentru Oltchim. Au fost minute bune de joc când pe teren s-au aflat în acelaşi timp handbaliste precum Managarova (Ukraina), Vetkova (Rusia), Ozel (Turcia) şi Jovanovic (Muntenegru). Aşadar, vechiul „proverb” conform căruia naţionala României vine de la Oltchim s-ar putea să fie depăşit, iar soluţia „de la capătul tunelului” se vede tot mai greu!