Bărbat din Slătioara, fugărit de polițiști cu focuri de armă
Polițiștii vâlceni au acționat în sistem integrat în minivacanța de Paște, alături de jandarmi, militari și polițiști locali. Cu toții au fost prezenți în teren pentru prevenirea și combaterea criminalității și pentru a se asigura că cetățenii respectă prevederile Ordonanțelor Militare.
La data de 20 aprilie, polițiștii Secției 7 Rurală Măldărești au oprit pentru control, pe Drumul Național 67, pe raza comunei Slătioara, un autoturism. În acel moment, conducătorul auto a coborât din autovehicul și a luat-o la fugă. Polițiștii au plecat imediat în urmărirea acestuia. După ce au procedat la somarea acestuia, în repetate rânduri, de a se opri, unul dintre polițiști a efectuat două focuri de armă în plan vertical. Polițiștii l-au prins din urmă pe bărbat, imobilizându-l, încătușându-l și conducându-l la sediul poliției.
Deoarece bărbatul de 40 de ani, din comuna Slătioara, emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest. Bărbatul a refuzat testarea fiind condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării a două probe biologice de sânge. Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal și a fost sancționat contravențional deoarece nu avea asupra sa declarația pe proprie răspundere prevăzută de ordonanțele militare în vigoare. Oamenii legii au anunțat că, în urma efectuării focurilor de armă, nu s-au înregistrat victime sau distrugeri.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al IPJ Vâlcea