
Badea se conformează cerințelor UE: Vâlcea va avea căsuțe de tip familial. Gata cu centrele de plasament
Conducerea DGASPC Vâlcea face toate demersurile pentru a se conforma cerințelor Uniunii Europene și a crea căsuțe de tip familial, în detrimentul centrelor sociale de plasament. Vechile centre vor fi desființate, urmând a se construi căsuțe unde tinerii să învețe să se gospodărească singuri. Până una alta, directorul executiv al DGASPC Vâlcea, Nicolae Badea, trage un semnal și solicită sprijin financiar în atingerea obiectivului propus: „caut sprijin pentru închiderea centrelor, în special a celui de la Băbeni. Am luat legătura cu cei de la CEZ, cu cei de la Fundația SERA, care au mai implementat astfel de proiecte. Acesta e principalul meu țel: căsuțe de tip familial”.
În anul 2006, s-a mai pus problema închiderii centrelor. Ceva pași s-au făcut, dar nu câți ar fi trebuit. S-au înființat două căsuțe de tip familial în Goranu, 24 de copii, beneficiari ai Centrului din Băbeni, au ajuns în acele locații. Totuși, Centrul din Băbeni nu și-a închis porțile.