Aviz negativ pentru taxarea inversă la cereale


Giosan-Lidia03Enterprise Europe Network, din cadrul CCI Vâlcea, informează că, recent, Comisia Europeană a respins cererea României de prelungire a aplicării sistemului de taxare inversă la cereale şi plante tehnice. Măsura a fost instituită în 2011 şi a avut ca obiectiv reducerea evaziunii fiscale în acest sector. Ea presupunea plata taxei pe valoarea adăugată la finalul lanţului comercial. „Comisia consideră că tipul de bunuri în cauză – cereale şi plante tehnice -sunt de o natură care ar trebui sa facă posibil controlul prin mijloace convenţionale, fără să fie necesară implementarea mecanismului de taxare inversă. Prin urmare, în opinia Comisiei Europene, derogarea privind aplicarea taxării inverse pentru cereale şi plante tehnice a fost acordată României în circumstanţe excepţionale, pentru a da timp ţării noastre să implementeze anumite reforme în vederea combaterii fraudei. Comisia a menţionat totodată că măsura nu a fost niciodată destinată să fie o soluţie pe termen lung sau să compenseze supravegherea inadecvată a persoanelor impozabile de pe aceste pieţe extrem de valoroase, reiterând faptul că derogarea a fost justificată ca parte a unui pachet de măsuri care urmau să fie luate de România, fiind în acelaşi timp limitată la o anumită perioadă de timp”, ne-a explicat Lidia Giosan, Enterprise Europe Network.

Potrivit sursei menţionate, autorităţile  mai speră însă ca, în pofida refuzului pentru o nouă derogare, taxarea inversă la cereale să poată fi menţinută, pe baza unei directive aflată în analiza Comisiei Europene pentru combaterea fraudei în materie de TVA şi care prevede introducerea unui mecanism de reacţie rapidă, bazat pe acordarea de competenţe Comisei Europene pentru a acorda derogări temporare, şi o propunere separată, dar complementară, de extindere a domeniului de aplicare a taxării inverse prin includerea sectoarelor care fac deja obiectul unor cereri de derogare, printre care produsele agricole. „În contextul celor menţionate, precizăm că, în situaţia în care Consiliul Uniunii Europene va adopta propunerea de directivă care vizează includerea produselor agricole în sfera de aplicare, va fi posibilă aplicarea de către România a taxării inverse pentru livrările de cereale şi plante tehnice fără obţinerea în prealabil a unei derogări”, concluzionează Giosan.