ABECEDAR

Karoshi

Termenul Karoshi este folosit în Japonia pentru a denumi un complex de simptome cardiovasculare ce apar după un timp excesiv de muncă. A fost folosit cu acest sens, pentru prima dată, în 1982, de trei medici japonezi, Hosokawa, Tajiri și Uehata.

Apariţia și frecvenţa crescută a sindromului Karoshi în Japonia are explicaţii istorice. Sfârșitul Celui de al Doilea Război Mondial a găsit Japonia într-o stare economică dezastruoasă. Epuizată de eforturile militare, învinsă, obligată să plătească mari datorii ţărilor învingătoare, nu-i mai rămânea decât posibilitatea unei munci susţinute, îndârjite pentru a asigura un minimum necesar vieţii, la limita supravieţuirii. Japonezii au avut întotdeauna reputaţia de oameni harnici, disciplinaţi și chibzuiţi și, după o perioadă foarte grea, au reușit să vindece rănile lăsate de război și chiar să ajungă printre cele mai puternice economii din lume. Dar cu ce preţ! Numărul de ore de muncă zilnică nu mai era reglementat, muncea fiecare cât mai mult posibil. S-a declanșat o competiţie în care excesul era virtute și s-a ajuns la situaţia că cei mai pătimași munceau mai multe zile fără să se odihnească. Dar, ca de obicei, fiecare acţiune, bună sau rea, are și consecinţe neașteptate. Au apărut cazuri, și nu puţine, când oamenii se îmbolnăveau sau chiar mureau la locul de muncă. Fenomenul a atras atenţia medicilor care au descris noua patologie, mai ales cardiacă, ca o boală nouă numită de  cercetătorii menţionaţi mai sus Karoshi, un cuvânt care, în limba japoneză, însemnă mort din cauza muncii excesive.  

Primul caz de sindrom Karoshi, recunoscut oficial în Japonia în anul 1969, a fost cel al unui funcţionar de 29 ani, de la serviciul de expediţii al unui mare jurnal japonez care a decedat prin stop cardiac, la locul de muncă. Ulterior, au apărut numeroase cazuri de sindrom Karoshi, astfel că în Japonia, a fost recunoscută legătura cauzală dintre numărul mare de ore lucrate și decesul prin stop cardiac. Se consideră că, dacă un om a lucrat un număr de 24 ore consecutiv, adică de 3 ori timpul normal de lucru, în ziua precedentă accidentului, sau câte 16 ore de două ori pe o săptămână, poate să fie diagnosticat ca sindrom Karoshi.

Statisticile au înregistrat rezultate diferite, dar se consideră că nu toate cazurile au fost înregistrate. În anul 2006, în Japonia, au fost recunoscute 157 decese și 173 bolnavi gravi cu sindrom Karoshi. În 1992, au fost recenzate circa 1000 decese la persoane între 25 și 59 ani, dar se crede că numărul real este în jur de 10000 de victime pe an. 

Dintre cazurile difuzate prin mijloacele mass-media, consemnăm un controlor de calitate de la Toyota în vârstă de 30 ani care a decedat într-o noapte, după ce executase 80 de ore suplimentare pe lună, timp de 6 luni, pentru care Tribunalul a decis indemnizarea familiei cu suma de 20000 dolari!

Pentru România, nu avem statistici oficiale, cazurile de sindrom Karoshi sunt, probabil, rare, dar există. În presă, au fost prezentate mai multe cazuri, dintre care amintim pe cele mai mediatizate. 

Cazul Alina Dijmărescu, fiica fostului Ministru Eugen Dijmărescu, decedată într-un hotel din Japonia, unde lucra într-o funcţie foarte solicitantă, care impunea multe ore suplimentare. 

Cazul Raluca Stroescu despre care colegii și inspectorii de la Medicina Muncii au spus că orele, multe, și excesul de conștiinciozitate au fost cauzele decesului, dar avocatul familiei a acuzat-o pe doctoriţa care a examinat-o în preziua decesului că n-a pus diagnosticul corect, cu scopul de a obţine pentru familie compensaţii materiale. O întrebare stăruie în cugetul meu: „De ce sunt lăsaţi avocaţii, mincinoșii de serviciu ai justiţiei, să pună la îndoială reputaţia unor profesioniști, în numele dreptului de acuzare sau apărare”? Nu știu dacă s-a dat o decizie în procesul intentat de familia Ralucăi Stroescu, dar, ca medic specializat în urgenţe, pot să afirm că doctoriţa nu poate fi învinuită. Un diabet decompensat, invocat post mortem de avocat, ar fi avut o simptomatologie ce nu putea să treacă neobservată de un medic. Şi, apoi, cât de îndreptăţită a fost firma la care lucra, să o amendeze cu suma de 20000 lei pentru achitarea căreia Raluca Stroescu a plătit cu viaţa? Şi cât de implicată a fost în procesul împotriva doctoriţei? De asta ar fi trebuit să se intereseze, în primul rând, Mircea Geoană care a încercat să-și facă o campanie electorală din cazul Ralucăi Stroescu.

Cazul Carmen Ramona Chiciu, decedată în martie 2010 prin stop cardiac pentru că lucra câte 10 ore pe zi și mai lua de lucru și acasă pentru a-și întreţine cei 2 copii. Nu am informaţii punctuale despre acest caz și nici documente oficiale în legătură cu recunoașterea oficială în România a sindromului Karoshi și a  încadrării ca accident de muncă.