Dan Niţu – candidatul USL pentru Senat este preocupat de viitorul tinerilor (1)


nituCandidatul USL pentru un mandat de senator în Colegiul nr.2, Remus Daniel Niţu, continuă campania electo­rală prin localităţile din nordul şi vestul judeţului Vâlcea. Împreună cu Aurel Vlădoiu, candidatul pentru Camera deputaţilor din Colegiul Horezu, Niţu s-a întâlnit zilele trecute cu cetăţeni din comunele Cernişoara şi Stoieneşti. De asemenea, împreună cu reprezentantul USL pentru Camera Deputaţilor pe Colegiul Nord, Cristian Buican, Niţu a mers pe mai multe uliţe din comuna Şirineasa pentru a discuta faţa în faţă cu localnicii despre cum îi va putea ajuta ca parlamentar.

Crearea de locuri de muncă, o prioritate

La Cernişoara, cei peste 200 de localnici adunaţi la căminul cultural din localitate au cerut celor doi reprezentanţi USL, Remus Daniel Niţu şi Aurel Vlă­doiu, să se ocupe în special de crearea de locuri de muncă pentru tineri, una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă localităţile rurale în acest moment. Remus Daniel Niţu a promis că, dacă va fi ales parlamentar, se va zbate ca legile să fie în folosul cetăţenilor. Sub­venţiile în agricultură, retrocedarea terenurilor, intabularea şi cartografierea gratuită a acestora, sunt alte câteva pro­iecte pe care şi le-a propus candidatul USL pentru Senatul României. „Judeţul Vâlcea se restructurează economic sub ochii noştri. Restructurarea poate duce la pierderea locurilor de muncă. E nevoie  să atragem în judeţ afaceri care să refacă şi să crească numărul locurilor de muncă. Vom reinstaura respectul statal pen­tru proprietatea fiecărui român: bu­nu­rile, pensiile şi alte drepturi băneşti datorate de stat poporului său. O acţiune de finanţare a primăriilor pentru inta­bu­larea rapidă a terenurilor şi definirea pro­prietăţilor imobiliare este obligatorie”,a subliniat Niţu.
CONTINUARE…