Dan Niţu – candidatul USL pentru Senat este preocupat de viitorul tinerilor (2)
Sprijin pentru tinerii care vor să îşi deschidă afaceri „la ţară”

Primarul de la Şirineasa, alături de echipa USL
Însoţit de deputatul Cristian Buican, candidat pentru un nou mandat de parlamentar pe colegiul Brezoi, şi de primarul Dan Săraru, reprezentantul USL pentru Senatul României a stat de vorbă şi cu oamenii din comuna Şirineasa. Aici au mers pe mai multe uliţe, din poartă în poartă, pentru a sta de vorbă cu localnicii şi a ale afla nevoile pentru ca împreună să găsească şi o rezolvare a lor. Cei doi candidaţi au afirmat că vor sprijini proiectele pe care administraţia locală şi le-a propus pentru a dezvolta localitatea.
Primarul din Şirineasa, Dan Săraru, şi-a afirmat susţinerea pentru cei doi reprezentanţi USL: „Sunt sigur că o mare parte a locuitorilor din Şirineasa va acorda votul celor doi. Sunt vâlceni, sunt prietenii mei şi sunt cei care m-au ajutat în cei patru ani de restrişte, pentru că numai noi primarii USL ştim cât de greu am dus-o cu regimul PDL – UDMR al lui Băsescu. Prin demersurile pe care domnul Buican le-a făcut la ministerele care pentru mine erau închise cu lacăt, am reuşit să aducem bani pentru finalizarea unor investiţii importante pentru comuna noastră. Şi domnul Niţu a ajutat comuna ori de câte ori am avut nevoie. Sunt sigur că USL va ajunge cu adevărat la guvernare, pentru că acum se află acolo pe un buget creat de cei care au fost înaintea noastră, iar cu Remus Daniel Niţu şi cu Cristian Buican în Parlamentul României vom avea un sprijin real pentru realizarea proiectele noastre”.
