Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

1 iunie 2020

Ziua NATO, în garnizoana Râmnicu Vâlcea


În data de 2 aprilie 2004, Drapelul României a fost arborat ,pentru prima dată, la sediul Cartierului General al NATO, din Bruxelles, ca urmare a aderării oficiale a ţării noastre la Alianţa Nord-Atlantică la 29 martie 2004. După 16 ani de apartenenţă la cea mai puternică alianţă politico-militară din lume, profilul României de partener de încredere al NATO se reflectă prin continuitate, coerenţă şi dinamism în susţinerea intereselor naţionale în materie de securitate. România a fost şi continuă să fie prezentă, alături de aliaţi, în operaţiile şi misiunile NATO, menite să promoveze stabilitatea şi securitatea la nivel global. Pe baza unei propuneri legislative, începând cu anul 2005, „Ziua NATO în România” se celebrează în prima duminică a lunii aprilie. În prezent, un Detaşamentul de Apărare Antiaeriană „Liliecii Negri” este dislocat în Polonia, alături de aliaţi croaţi, americani şi britanici, pentru asigurarea prezenţei înaintate consolidate în flancul Nord-Estic al Alianţei NATO, în conformitate cu măsurile adoptate în cadrul Summit-ului de la Varşovia, din 2016.
Cu ocazia marcării a 16 ani de la momentul aderării ţării noastre la NATO, duminică, 5 aprilie 2020 la sediul Centrului de Perfecționare Geniu și EOD „Panait Donici”, au fost arborate Drapelul Naţional al României şi Drapelul Alianţei Nord-Atlantice.
În situaţia epidemiologică şi operativă actuală, ceremonia dedicată democraţiei, spiritului european şi euroatlantic s-a desfășurat într-un format restrâns. Cu toate acestea, manifestarea dedicată Zilei NATO a fost un prilej de a reafirma angajamentul nostru de militari responsabili și de a-i asigura pe cetățeni că facem tot ce ne stă în putință pentru a-i proteja.

Mesajul ministrului Apărării Naţionale, Nicolae Ionel Ciucă, cu prilejul Zilei NATO

„În urmă cu 16 ani, România devenea membră cu drepturi depline a NATO, veste primită de Armata României în timp ce avea dislocate importante efective în dificilele misiuni din Irak şi Afganistan. Angajamentul nostru faţă de aliaţi continuă, iar NATO este alături de noi. Cea mai puternică alianţă politico-militară de pe glob este mai puternică și mai solidară ca niciodată, mai determinată să îşi protejeze statele membre cu o abordare defensivă omnidirecţională.
Apartenenţa la NATO ne-a adus securitate şi prosperitate, ne-a adus experienţă prin misiunile şi exerciţiile aliate la care am participat şi participăm. Integrarea în NATO a condus la modernizarea şi profesionalizarea Armatei României.
Ziua NATO din acest an ne surprinde, atât pe noi, românii, cât și întreaga comunitate a Alianței, în mijlocul unei lupte cu un inamic invizibil, dar redutabil, o luptă în care sunt angajate la maximum resursele naţionale şi aliate, o luptă în care fiecare dintre noi are un rol bine stabilit şi îşi poate aduce o contribuţie semnificativă în acest efort unanim de combatere a răspândirii COVID-19.
În aceste momente de cumpănă, este mai important ca oricând să ne gândim la unitate, la spiritul de solidaritate care izvorăşte din însăşi raţiunea de a fi a Alianţei, la cum putem să ajutăm pe cei care au nevoie de noi sau unde putem să cerem chiar noi ajutor.
Acest spirit de solidaritate a fost şi este în continuare deja evidenţiat cu rapiditate printr-o serie de acţiuni interaliate. Astfel, Republica Cehă donează echipamente de protecţie Italiei şi Spaniei, Germania primeşte pacienţi din Italia şi Franţa, medici din Albania şi Polonia merg în Italia. Cel mai nou membru, Macedonia de Nord, foloseşte sistemul NATO de răspuns la crize în activităţi de informare a cetăţenilor proprii.
Chiar în aceste zile, aeronave aliate transportă materiale şi ajutoare, dovedind că NATO are un rol important în răspunsul la criza generată de COVID-19. Alianţa susţine eforturile autorităţilor, ale populaţiei civile inclusiv cu suport logistic, spitale de campanie, transport de pacienţi, dezinfectarea unor zone publice şi protejarea graniţelor. Aliaţii din NATO îşi demonstrează solidaritatea şi cooperează în lupta cu pandemia COVID-19.
România, la rândul său, a transportat cu aeronave militare proprii echipamente medicale din Turcia şi Germania, iar aeronave din cadrul Unităţii Multinaţionale de Transport Strategic au adus în ţară 90 de tone de echipamente de protecţie din Coreea de Sud. Toate acestea sunt o dovadă în plus a rolului deosebit pe care Alianţa îl are în ceea ce priveşte managementul crizelor şi a capacităţii extraordinare de a pune laolaltă și utiliza resurse acolo unde este mai mare nevoie de ele.
Pandemia COVID-19 este o provocare pentru noi toţi, poate cea mai mare provocare la adresa umanităţii de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial. Răspunsul nostru va fi, încă o dată, dat de principiile definitorii ale Alianţei: unitate, cooperare şi sprijin reciproc.
Aş vrea să amintesc aici rolul deosebit de complex al militarilor noştri aflaţi în misiuni şi operaţii externe. Ştiu că pandemia de coronavirus şi ceea ce se întâmplă acasă cu familiile lor este o provocare în plus, care se adaugă stresul inerent al misiunilor, însă sunt convins că aceştia îşi vor duce sarcinile la bun sfârşit. Ne revine rolul de a avea grijă de familiile lor, aici, în ţară, rol pe care ni-l asumăm pe deplin de la nivelul echipei de conducere a MApN și până la nivelul grupurilor de sprijin familial constituite la nivelul unităţilor trimiţătoare din ţară.
Aşa cum le-am și transmis în mod direct la începutul acestei săptămâni, vom avea grijă, împreună cu conducerea Statului Major al Apărării, ca situaţia celor rămaşi acasă să nu aibă de suferit de pe urma măsurilor luate pentru limitarea răspândirii COVID-19 şi a faptului că ei, militarii dislocaţi peste hotare, sunt departe de familiile lor.
Misiunea de bază a Alianţei, aceea a apărării suveranităţii teritoriului aliat, este astăzi mai actuală ca oricând. Mediul de securitate din regiune şi la nivel global rămâne neschimbat, însă după această perioadă critică pot apărea modificări în modul de înţelegere a securităţii naţionale din partea unor state. Şi din acest motiv este important, ca stat membru al celei mai puternice alianţe politico-militare din lume, să înţelegem rapid aceste schimbări, să ne adaptăm permanent, să ne instruim la cele mai înalte standarde şi să continuăm programele de dotare şi modernizare a echipamentului militar din Armata României.
În aceste zile, NATO a devenit mai puternică prin acceptarea celui de-al 30-lea stat aliat: Republica Macedonia de Nord. Felicit noul stat aliat şi sunt sigur că împreună cu România va avea o contribuţie importantă la stabilitatea Balcanilor de Vest.
De ziua NATO, sărbătorită în fiecare an în prima duminică din aprilie, aduc un omagiu tuturor militarilor care şi-au jertfit viaţa în teatrele de operaţii sau în misiuni executate pe teritoriul naţional, în numele ţării şi pentru ţară. Sacrificiul lor nu va fi uitat niciodată. Tototdată asigur familiile eroilor noştri că vor avea în Armata României permanent sprijin. Îi asigur pe români că Armata României este pregătită şi instruită pentru a face faţă oricăror situaţii şi va fi tot timpul alături de ţara şi poporul cărora le-a jurat credinţă.
Dragi militari,
Înţeleg momentele dificile prin care trecem. Misiunile pe care le executaţi în ţară sau în afara acesteia prezintă, iată, un nou grad de pericol. Însă, sunt sigur că, prin respectarea procedurilor îndelung exersate şi a noilor măsuri de prevenţie şi limitare a răspândirii COVID-19, vă veţi duce până la capăt misiunile încredinţate, alături de aliaţii si partenerii din NATO, precum şi în ţară, împreună cu colegii din Ministerul Afacerilor Interne. Sunt convins că prin perseverenţă, prin respectarea regulilor şi prin punerea în practică a cunoştinţelor acumulate, vom învinge acest inamic nevăzut.
La mulţi ani, României în NATO! La mulţi ani, Alianţei Nord-Atlantice!”

Etichete: , ,

Poți comenta aici

Alte articole de la Eveniment