ZIUA NAȚIONALĂ


Se cuvine să vorbim astăzi despre românii transilvăneni care ne-au prilejuit această sărbătoare. Pe 1 decembrie 1918, ei s-au exprimat în favoarea unirii cu Regatul României, în cadrul Marii Adunări de la Alba Iulia, conform principiului autodeterminării popoarelor. Dincolo de aerul festivist al acestei zile mi-am propus să evoc câteva lucruri mai puțin știute. Consider că meritul celor 1228 de delegați la Alba Iulia a fost cu mult mai mare. N-au fost doar artizanii unirii. Au făurit un stat modern. Politicienii români din Transilvania la vremea respectivă reprezentau o forță. Și-au făcut mai bine temele decât omologii lor maghiari care debordau de suficiență, aere de superioritate și, mai ales, intoleranță etnică, ceea ce ar trebui să dea de gândit unor politicieni români de azi. Cu o temeinică pregătire la școli înalte și experiența Dietei din Budapesta, nu le-a fost greu să se impună în nou constituitul stat național și să aducă un suflu nou, occidental, în politica românească de mai târziu.
Intelectualii transilvăneni din artă, cultură, știință și tehnică, de asemenea, s-au impus. Chiar și la nivelul maselor s-a produs o adevărată emulație în societatea românească, transilvănenii fiind oameni mai școliți decât cei din Vechiul Regat, cunoșteau limbi străine și erau buni meseriași. În plus, comunitățile de sași și secui au avut și ele un rol important la abandonarea trecutului fanariot și înscrierea țării pe o direcție europeană. Legat de sași, să precizăm că, la 8 ianuarie 1919, Comitetul Central Săsesc împreună cu Consiliul Naţional Săsesc s-au întrunit la Mediaş şi au adoptat o rezoluţie în care şi-au exprimat adeziunea pentru unirea Transilvaniei cu România. Evenimentul nu este lipsit de importanță în perspectiva tratatului de pace de la Paris și a fost negociat cu politicienii români, însuși Alexandru Vaida-Voievod promițându-le că-și vor păstra satele, tradițiile și credința. Anii care au urmat a constituit cea mai înfloritoare perioadă din istoria României, până la declanșarea Celui de-Al Doilea Război Mondial. A fost ca un vis frumos devenit realitate și apoi spulberat brutal.
Regimul comunist și-a bătut joc cum a știut el mai bine de această sărbătoare națională. Din cei 374 delegați la Alba Iulia care mai erau în viață după 6 martie 1945, se spune că numai 12 au scăpat de prigoana Securității. Iuliu Maniu, Iuliu Hossu, Silviu Dragomir, Ioan Lupaș, Ilie Lazăr, Ion Flueraș, Aurel Vlad, Sever Bocu, Ghiță Popp, Zenovie Pâclișanu, Emil Hațieganu, Sever Dan, Valeriu Frențiu, Iosif Jumanca sunt doar câțiva din cei care au fost încarcerați în temnițele comuniste unde, cu puține excepții, și-au găsit sfârșitul în chinuri groaznice. Umilința a fost cu atât mai greu de îndurat cu cât cel care i-a condamnat a fost unul de-al lor, delegatul de Deva Petru Groza. La fel au pățit fruntașii din celelalte teritorii care au cerut alipirea la România și chiar membrii Consiliului Național Săsesc: urmăriți, închiși, persecutați. De drepturile sașilor negociate cu statul roman s-a ales praful. Proprietățile le-au fost naționalizate, ei au fost deportați și apoi vânduți ca vitele pe câteva mii de mărci. Asta este recunoștința de care făuritorii Marii Uniri, fie ei majoritari sau minoritari, au avut parte. Dincolo de aspectul festivist, ar trebui să ne amintim de aceste orori și să-i cinstim cum se cuvine, ca o reparație morală peste ani.