Vin bani pentru mai multe unități medicale din Vâlcea


În ședința ordinară a Consiliului Județean Vâlcea din ultima zi a lunii iulie, la propunerea președintelui Constantin Rădulescu, consilierii județeni au aprobat alocarea unor sume provenite din excedentul bugetului local. Aceste vor fi folosite pentru buna funcționare a activității, atât a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, cât și a DGASPC Vâlcea.
Astfel, pentru Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, a fost aprobată suma de 360.000 lei, în vederea asigurării contribuției Consiliului Județean Vâlcea la achiziționarea de aparatură și echipamente medicale. Totodată, s-a aprobat suma de 710.000 lei în vederea finalizării proiectului „Consolidarea și reabilitarea energetică a Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Măciuca”.
Tot în ședința din 31 iulie 2020, Consiliul Județean a mai aprobat și alocarea sumei de 151.043 lei către DGASPC Vâlcea. Aceste fonduri vor fi folosite pentru plata alocației de hrană pentru personalul din servicii sociale, aflat în izolare la locul de muncă. A mai fost aprobată suma de 12.200 lei care va merge către CSEI Băbeni, banii fiind necesari pentru achiziționarea de materiale sanitare și dezinfectanți.
• Compartimentul Comunicare și Relații Publice al CJ Vâlcea