VESTEA MOMENTULUI: VACCINARE FĂRĂ PROGRAMARE (cu Pfizer) în Râmnic!


Sâmbătă și duminică (8 și 9 mai 2021) autoritățile vor să facă un pas important spre impulsionarea ritmului de vaccinare din județul Vâlcea. Eforturile vin în tentativa de a crește acest ritm, astfel încât, peste puțin timp, Vâlcea să aibă măcar 10% din populație vaccinată cu ambele doze, iar, ulterior, să se poată spera la un procent de 15% până la finalul lunii mai. În prezent, numărul vâlcenilor vaccinați cu ambele doze (indiferent de vaccinul administrat) este de 9% din totalul populației.
Astfel, Instituția Prefectului a anunțat că sâmbătă, 8 mai 2021, în parcarea mall-ului situat în partea de nord a municipiului Râmnicu Vâlcea (str. Ferdinand nr. 38), se va deschide un centru de vaccinare de tip drive-through. Aici, persoanele care doresc se pot imuniza împotriva COVID-19 cu serul Pfizer BioNTech, direct din mașină. Centrul drive-through va avea două fluxuri de vaccinare și va funcționa în zilele de sâmbătă și duminică, în intervalul orar 10.00 – 18.00.

Cum trebuie să procedeze persoanele interesate?

Pașii care trebuie parcurși în cadrul centrului drive-through sunt următorii:
• prima oprire va fi punctul de triaj, unde, după măsurarea temperaturii, trebuie să prezentați actul de identitate și veți primi un chestionar de triaj care trebuie completat (acest chestionar poate fi completat și înainte de a ajunge la centru, putând fi descărcat de pe site-ul https://vl.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/alte-activitati/);
• ulterior, după ce medicul de la punctul de triaj va verifica chestionarul și va valida criteriile medicale pentru vaccinare, veți fi direcționați către zona de vaccinare;
• vaccinarea se va realiza direct în mașină, iar datele dumneavoastră vor fi introduse în Registrul Electronic Național de Vaccinare;
• după administrarea vaccinului, veți fi ghidați în zona de supraveghere post-vaccinare, asigurată de personal medical, unde veți sta 15 minute, timp în care se va emite adeverința de vaccinare pe care va fi menționată și data la care se va efectua rapelul.

Mesajul prefectului

„Cei care doresc să se imunizeze în acest centru drive-through nu trebuie să se programeze pe platformă. Tot ceea ce trebuie să facă este să se prezinte la sfârșit de săptămână în parcarea Shopping City Râmnicu Vâlcea. Nu e nevoie nici să coboare din mașină, pe toată durata procedurii de vaccinare urmând să fie ghidați de personal specializat. La acest centru se poate prezenta orice cetățean român de peste 16 ani, chiar și românii din diaspora care vor să se vaccineze în perioada în care stau în România. Rapelul va putea fi făcut atât în centrele de vaccinare fixe existente în țară, dar și la acest centru drive-through, care va funcționa cât va fi nevoie. Îi îndemn pe toți cei care încă nu s-au vaccinat să se imunizeze împotriva COVID-19, indiferent de centrul pe care-l aleg. Sunt convins că toți ne dorim să depășim cât mai curând această perioadă dificilă și numai împreună putem realiza acest deziderat. Suntem puternici împreună! Ghidați de cele mai bune intenții, suntem de neoprit!”, a transmis prefectul Sebastian Fârtat.
Material realizat cu sprijinul Prefecturii Vâlcea