„Verzii” continuă cursa spre Liga I


• Damila – UTA 1-0 (Codin ’23)

Sâmbătă, în cadrul etapei a XXI-a din Seria Vest a ligii secunde, Damila Măciuca a întâlnit, pe stadionul din Drăgăşani, una dintre echipele redutabile a acestei întreceri, UTA Arad, formaţie care îşi doreşte revenirea acolo unde s-a consacrat, pe prima „scenă” a fotbalului românesc. În faţa a peste 1.500 de spectatori (dintre care aproximativ 70 sosiţi de la Arad) ce au dorit să vizioneze din tribune această întâlnire, un veritabil derby al pretendentelor la promovare, fotbaliştii antrenaţi de Claudiu Niculescu au evoluat entuziasmant încă din debutul partidei, iar minutul 23 s-a dovedit cu noroc. Adrian Codin, un atacant foarte talentat de numai 21 de ani, a reluat excelent cu capul o minge centrată din flancul drept al ofensivei Damilei, marcând ceea ce avea să se dovedească unicul gol al întâlnirii, unul care a adus trei puncte extrem de preţioase în contul formaţiei din sudul judeţului nostru.

Graţie acestui succes, al treilea obţinut cu tehnicianul Claudiu Niculescu pe banca tehnică, Damila ajunge la „cota” 28 puncte acumulate, păstrează poziţia a patra în clasament, însă „strânge” şi mai tare lupta la vârful ierarhiei, apropiindu-se la numai un punct de UTA Arad şi la trei de ocupanta locului secund (unul promovabil în Liga I), ACS Poli Timişoara.
 

O „palmă” pentru Marţian
 

Cu câteva zile înaintea meciului dintre cele două formaţii, Adrian Marţian, om de afaceri clujean ajuns incognito pe malul Mureşului în urmă cu două luni, a făcut mai multe declaraţii maliţioase referitoare la numele pe care îl poartă echipa vâlceană, dar, mai grav, şi la adresa Dianei Munteanu, soţia lui Claudiu Niculescu. Conform publicaţiei „Sport Arad”, Marţian a afirmat: „Nu mi se pare că Damila Măciuca e o formaţie mare, iar numele e de oameni nebuni. Nu ştiu cine le-a pus numele ăsta, dar e caraghios tare. UTA Arad are nume, o tradiţie, sună frumos. Măciuca nu-mi spune nimic. Când eram copil, mă jucam cu o botă şi îi ziceam măciucă. Ce e aia Damila Măciuca? Puteau să-i spună Viorel, Constantin, Gheorghe, dar nu aşa” (…) „O cunosc pe soţia lui Niculescu, poate chiar înaintea lui. Şi eu şi Mutu. Dacă nu mă înşel, chiar eu le-am făcut cunoştiinţă. Mai multe ce să vă spun? Cum s-a căsătorit cu Niculescu, să vă spun toată istoria?”.

După meciul pierdut la Drăgăşani, probabil că Adrian Marţian a „prins” măcar puţin teamă de gruparea din comuna Măciuca, formaţie care, iată, ameninţă, din punct de vedere fotbalistic, un nume mare, cu tradiţie în acest sport, UTA Arad. De asemenea, drept un răspuns pentru afirmaţia că numele echipei e „de oameni nebuni”, senatorul PNL Dan Niţu, cel care a pus bazele formaţiei din sudul judeţului nostru, a glumit la finalul întâlnirii cu finanţatorul celor de la Arad, mărturisind ulterior: „La venire, i-am urat şi eu lui Marţian bun venit pe Pământ. Cred că nu va uita prea curând de Măciuca”.
 

„Suntem mândri de Măciuca noastră”


Nici suporterii vâlceni prezenţi sâmbătă pe stadionul din Drăgăşani nu s-au lăsat mai prejos, răspunzând declaraţiilor lipsite de bun simţ făcute de Marţian printr-un banner ce conţinea următorul mesaj: „Suntem mândri de Măciuca noastră”!
 

Victoria cu UTA le dă „aripi” celor de la Damila. Munteanu: „Dacă batem şi la Timişoara, avem şanse mari să promovăm în Liga I”


Preşedintele clubului vâlcean, Lucian Munteanu, a declarat, după finalul partidei cu UTA, că este mulţumit de rezultat, chiar dacă meciul nu a fost unul spectaculos, apreciind că fotbaliştii lui Claudiu Niculescu au ştiut să gestioneze foarte bine avantajul din prima repriză: „Victoria cu UTA demonstrează faptul că rezultatele Damilei din debutul returului de campionat nu au fost întâmplătoare. A fost o victorie grea, cu una dintre echipele de calibru din Seria a II-a. Meciul nu a fost unul spectaculos, dar noi am ştiut să gestionăm avantajul minim obţinut în prima repriză. Din nou, nu am primit gol şi asta mă bucură. Cred că antrenorul nostru a ştiut să abordeze foarte bine tactic meciurile cu Bihor şi UTA. Ultimul trebuie uitat rapid şi să ne concentrăm pe următorul joc, cel de la Timişoara, cu Poli. Dacă batem şi la Timişoara, avem şanse mari să promovăm în Liga I”.
 

Niculescu: „Nu ne vom da la o parte dacă vom ajunge pe loc promovabil”


Şi tehnicianul Damilei a fost mulţumit de evoluţia elevilor săi în partida de sâmbătă, dorind să le mulţumească pentru efortul depus. Niculescu nu a dorit să comenteze afirmaţiile lui Marţian, spunând doar că echipa pe care o pregăteşte este acum una dintre candidatele la promovare, ce nu ar refuza participarea în Liga I dacă va obţine una dintre primele două poziţii: „Întreaga echipă a muncit pentru acest rezultat şi vreau să le mulţumesc elevilor mei pentru efortul depus din primul până în ultimul minut. Până la urmă, important rămâne rezultatul final. Această victorie ne dă speranţe la promovare, dar nu mă entuziasmez foarte tare. Mai sunt multe etape de jucat, iar Corona Braşov şi Poli Timişoara sunt echipe extrem de redutabile. Dar, nu ne vom da la o parte dacă vom ajunge pe loc promovabil”.
 

Rezultatele etapei a XXI-a


FC Olt Slatina – ACS Poli Timişoara 1-1

David ’67 / Trandu ’94 (p)

CSM Rm. Vâlcea – FC Maramureş 5-0

N’Kongue ’8 ’54, Neagoe ’61, Vasile ’65, Szabo ’90

Luceafărul Oradea – FC Bihor Oradea 3-2

Popescu ’2, Ianc ’60 (p), Roşu ’71 / Mărkuş ’17, Sorian ’79

Damila Măciuca – UTA Arad 1-0

Codin ’23

Corona Braşov – CS Mioveni 1-0

Ene ’59

FCM Târgu Mureş şi FC Argeş Piteşti au stat
 

Clasament


#        Echipă               M      V        E       Î          Glv.            P

1.Corona Braşov           17      10      4        3        26-15          34

2.Poli Timişoara            17      8        7        2        27-14          31

3.UTA Arad                  18      8        5        5        21-13          29

4.Damila Măciuca          16      8        4        4        22-15          28

5.FC Bihor Oradea         18      6        7        5        26-23          25

6.CS Mioveni                 17      5        8        4        21-16          23

7.CSM Rm. Vâlcea         15      6        3        6        19-20          21

8.FCM Târgu Mureş        16      6        3        7        18-19          21

9.FC Argeş Piteşti          15      6        2        7        20-18          20

10.Luceafărul Oradea     16      4        6        6        17-22          18

11.FC Maramureş           18      4        6        8        17-28          18

12.FC Olt Slatina            16      2        7        7        12-18          13

13.Unirea Alba Iulia         17      3        2        12      12-37          11

14.Voinţa Sibiu               0        0        0        0        0-0              0

15.FC Timişoara              0        0        0        0        0-0              0

*locurile 1-2 promovează în Liga I, iar 12-15 retrogradează în Liga a III-a

Programul etapei viitoare

 

vineri, 19 aprilie, ora 18.00

UTA Arad – Luceafărul Oradea

sâmbătă, 20 aprilie, ora 11.00

FC Maramureş Baia Mare – FC Argeş Piteşti

CS Mioveni – Alro Slatina

Unirea Alba Iulia – Corona Braşov*

sâmbătă, 20 aprilie, ora 12.00

ACS Poli Timişoara – Damila Măciuca

duminică, 21 aprilie, ora 12.00

FC Bihor Oradea – CSM Râmnicu Vâlcea

FCM Târgu Mureş va sta

*meciul nu se dispută, iar Corona va câştiga cu 3-0 la „masa verde”