Veniamin Micle – monahul cărturar care și-a sculptat ființa în alții
Am avut șansa să-l cunosc și să-i citesc o mare parte din cărți. Pentru mine este românul din elita cărturarilor care activează în varii domenii ale culturii neamului. Îi aduc cinstire în acest colț de pagină, la frumosul moment aniversar – azi, 7 iulie 2014, trece pragul seniorialei vârste de 75 de ani – fiindcă nu este doar monahul cărturar, nu este doar „omul bibliotecă”, cum îl numea un confrate, nu este doar cercetătorul istoric care crede, într-adevăr, că numai istoria autentică (nu cea falsificată după opinii politice), este dascălul vieții fiecăruia dintre noi, dar și pentru faptul măreț, destul de rar, că este darnic cu harurile sale față de cei din jur. În ciuda unor vajnici vrăjmași, puțini la număr, cei drept, noi, cei mulți, care îl înconjurăm, îl stimăm și-l iubim l-am distins de nenumărate ori și îl distingem și astăzi cu un emoționant béne mérenti.
Personalitate a epocii, Părintele arhimandrit dr. Veniamin Micle și-a sculptat numele cu litere de granit pe altarul cărții românești. Grație pasiunii sale pentru istorie și îndrăznelii de a cerceta capitole ale acesteia încă nedeslușite, de-a lungul anilor a amendat formulările dogmatice și aglomerările de fapte lipsite de idee sau de un sistem vertebrator. Printr-un studiu exact și aprofundat, punând cap la cap documente din țară și de peste hotare, a reușit să demonstreze – în excelenta sa lucrare Macarie ieromonahul, tipograf român (1508-1512) – că adevăratul Macarie este originar din Transilvania, nicidecum din Muntenegru, cum susțin cercetătorii sârbi. În documentele medievale, apar mai mulţi tipografi din Transilvania, care activau la Veneţia, este concluzia Părintelui Veniamin. Printre ei, se găsea şi unul Martinus Burciensis de Cseidino, adică Martin Bârsanul din Codlea. După ce a deprins arta tipografică la Veneţia, a ajuns la Brno, iar acolo l-a cunoscut pe Schweipold Fiol, un tipograf neamţ care tipărea la Cracovia cărţi ortodoxe în limba slavonă. Lucru foarte interesant, pe care nu l-a sesizat niciun cercetător: epilogul Liturghierului lui Macarie, apărut în anul 1508, este un prolog al lui Schweipold Fiol, o copie aproape identică. După ce autorităţile catolice de la Cracovia au închis tipografia lui Schweipold Fiol, ei s-au stabilit la mănăstirea Peri, din Maramureş, au activat o perioadă acolo, iar ulterior acest Martinus Burciensis a trecut în Ţara Românească. Şi n-ar fi exclus ca el să se fi călugărit aici, pentru că Alexandru Odobescu, citând Cronica anonimă, spune că, venind în Ţara Românească, şi-a luat podvigul de ieromonah. Iar locul unde s-a stabilit a fost cu siguranță Mănăstirea Bistriţa Olteană, pentru că era cel mai mare centru de cultură slavonă în epoca respectivă. Aici se aflau caligrafi care scriau în limba slavonă, sculptori, gravori, era chiar şi un atelier de legătorie de cărţi. Ca atare, toate documentele converg spre această ipoteză, că Macarie Tipograful este acel Martinus Burciensis de Cseidino, care a activat timp de patru ani numai la Mănăstirea Bistriţa. Am dat numai un exemplu de lucrare pentru a ilustra profesionalismul, personalitatea puternică și cu multă experiență în cercetare a unui om cu autoritate istorică.
Nu ne-am văzut prea des, dar orice carte a sa mi-a produs, de fiecare dată, o mare bucurie. Scrie despre istoria României și a Ortodoxiei românești cu o căldură, o dragoste, o frenezie a descoperirii și redescoperirii lor perpetue, care nu pot să nu miște cititorul. În cărțile sale, Părintele Veniamin Micle ne-a dăruit o Românie eternă, cum puțini au izbutit să ne dea în ultimele decenii, când a bârfi și a înjura România și Biserica ei străbună au devenit, din păcate, un exercițiu curent.
Cărturarului scânteietor Arhimandrit dr. Veniamin Micle, care se mișcă avizat și cu egală dezinvoltură în varii domenii ale culturii naționale – de ziua sa, un călduros și frățesc LA MULȚI ANI, CU SĂNĂTATE!