Vâlceni, mare atenție: BNR a lansat o nouă monedă


• aceasta este confecționată din argint și are valoarea de 10 lei
Recent, Banca Națională a României a lansat o nouă monedă. Aceasta are valoarea de monetară de 10 lei, valoarea ei pe piața colecționarilor fiind, suntem convinși, mult mai mare, dat fii faptul că aceasta a fost «bătută» într-un tiraj de numai 200 de exemplare, fiind confecționată în întregime din argint, având și o greutate de peste 31 de grame. Moneda nu a fost lansată întâmplător, lansarea ei venind pentru a marca 200 de ani de la nașterea lui Ion Ionescu de la Brad. Ca și date tehnice, reprezentanții Băncii Naționale a României au mai făcut cunoscut faptul că aceasta are diametrul de 3,7 cm, marginea zimțată, calitatea fiind una proof.

Chipul lui Ion Ionescu de la Brad, pe reversul monedei

Pe avers, moneda prezintă o imagine de epocă a Academiei Mihăilene, unde Ion Ionescu de la Brad a fost primul profesor de științe agricole din istoria învățământului românesc, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2018”.
Pe revers, cea mai nouă dintre monedele emise de BNR reliefează portretul lui Ion Ionescu de la Brad, inscripțiile „ION IONESCU DE LA BRAD” și anii între care acest mare om de cultură a trăit, „1818-1891”.