Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

24 septembrie 2021

Vâlceanul Mihăilescu, revocat din fruntea Romsilva. Un argeșean i-a luat locul


Mandatul directorului general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, a fost revocat marți, 4 februarie, de membrii Consiliului de Administrație. CA al instituției l-a desemnat pe Codruț Ion Bîlea ca director general provizoriu, pe o durată de 4 luni, începând de miercuri, 5 februarie.
În perioada următoare, va fi demarat procesul de selecție a noului director general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, în conformitate cu Ordonanța de Urgență a Guvernului 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

Cine este „urmașul” lui Mihăilescu?

Codruț Ion Bîlea a absolvit cursurile Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere a Universității „Transilvania” din Brașov în 1988 și a început cariera profesională ca inginer în cadrul Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice. Din 1990 a îndeplinit funcții de execuție și conducere în cadrul Ocolului Silvic Curtea de Argeș și al Direcției Silvice Argeș, iar din 2007 a ocupat funcțiile de consilier al directorului general și director al Departamentului Fond Forestier, în aparatul central al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.
Romsilva administrează pădurile aflate în proprietatea publică a statului român, aproximativ 48% din totalul pădurilor la nivel național, și are circa 16.500 de angajați la nivelul celor 41 de direcții silvice, administrațiile a 22 de parcuri naționale și naturale și a celor 12 herghelii de stat.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al Romsilva

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate