Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

13 aprilie 2021

Vâlceanul „Bebe” Vasile, adversarul municipalilor la Reşiţa


Vasile

La fel ca în sezonul trecut, partidele dintre CS Municipal Râmnicu Vâlcea şi Metalul Reşiţa aduc pe teren o confruntare deosebit de interesantă, între echipe care au fost întotdeauna dornice să îşi adjudece victoria în meciurile directe. Dincolo de orgoliile conducerilor şi a grupurilor din care fac parte, meciul înseamnă poate mai mult de atât pentru anumiţi fotbalişti. Este şi cazul vâlceanului Octavian „Bebe” Vasile (foto, în plan apropiat). Tânărul mijlocaş ofensiv, în vârstă de 23 de ani, a evoluat, până în vara anului trecut, pentru vechiul club munici­pal din Parcul Zăvoi (cel deţinut de Cătălin Rufă). Ulterior, după ce omul de afaceri bucureştean a făcut schimb de echipe cu senatorul Dan Niţu şi a intrat în posesia Damilei Măciuca, el a mutat această formaţie la Reşiţa, acolo unde beneficiază de sprijinul autorităţilor locale. „Bebe” Vasile a ajuns astfel în Valea Domanului, echipă pentru care joacă şi în prezent. Evoluţiile sale în tricoul reşiţenilor au fost apreciate de antrenorii care s-au perin­dat pe la timona echipei, el fiind chiar şi căpitanul acestei formaţii. Meciul de sâmbătă se anunţă special pentru fot­balistul originar din oraşul Băile Olăneşti, el urmând să întâlnească, mai mulţi dintre rivalii de la Damia Mă­ciuca, din sezonul 2012/2013. De asemenea, tot adversar îi va fi şi fostul coechipier, francezul Christian N’Kongue.

Etichete: , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Fotbal