Vâlcea are paramedici de nădejde: Locul zece mondial


La finalul săptămânii recent încheiate, municipiul Târgu Mureș a găzduit Cupa Mondială de Descarcerare și Prim-Ajutor (World Reascue Challenge), întrecere care poate fi considerată drept una dintre cele mai prestigioase manifestări internaționale destinate pompierilor și echipelor de salvare. La startul competiției s-au aliniat echipaje din Australia, Africa de Sud, Brazilia, Canada, Cehia, Columbia, Elveția, Franța, Irlanda, Luxemburg, Marea Britanie, Noua Zeelandă, Portugalia, România, Spania și Statele Unite ale Americii. Din partea României, au participat echipaje ale Inspectoratelor pentru Situații de Urgență din județele: Alba, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Iași, Mureș, Maramureș și Vâlcea.
Echipa județului nostru a reprezentat țara la proba „Acordarea Primului Ajutor Calificat”, unde a reușit obținerea locului zece (poziția șase la proba cu o singură victimă și treisprezece la proba cu două victime). Acest rezultat onorabil a fost înregistrat de echipa formată din plt. ajutant-șef Cecila Nuță – coordonator lot și concurenții plt. maj. Cristian Cârciumaru, plt. maj. Lucian Gavrilei și plt. maj. Ovidiu Ciortan.