Va avea fiecare comună ambulanță!?


În urmă cu ceva vreme, Guvernul a adoptat un memorandum privind instituirea schemei de ajutor de minimis pentru Programul „O comună – o ambulanță”. Deputatul Daniela Oteșanu (foto) explică despre ce e vorba: „Prin acest memorandum se finanţează achiziţionarea de către medicii de familie de ambulanţe pentru urgenţă, dotarea acestora şi acoperirea cheltuielilor de personal şi curente cu acestea, pe cel puţin un an de zile. Finanţarea se va face sub formă de schemă de ajutor de minimis, respectiv granturi, până la maxim 200.000 euro, pentru cheltuielile necesare în vederea asigurării în fiecare localitate, îndeosebi rurală, a cel puţin unei ambulanţe dotate corespunzător. Schema de ajutor de minimis are caracter multianual şi se derulează până la 31 decembrie 2020, cu posibilitate de prelungire până în anul 2022, în funcţie de validitatea regulamentului Comisiei Europene în ceea ce priveşte schemele de minimis”.

Care categorii de cheltuieli sunt eligibile?

Trebuie spus că plata ajutorului de stat se efectuează în perioada 2019 – 2022 și sunt eligibile următoarele categorii de cheltuieli: • achiziţia de ambulanţe şi dotarea acestora cu echipamentul medical necesar; • cheltuielile cu carburanţi şi întreţinerea acestora; • cheltuielile de personal (conducător auto şi personal medical); • cheltuieli pentru dotarea cabinetelor medicale.
„Bugetul estimat pentru întreaga perioadă este de 2,5 miliarde lei, din care un miliard de lei în anul 2019, sub formă de credite de angajament. Pot aplica pentru acest program medicii de familie, numărul estimat al beneficiarilor fiind de 2.800 de medici, respectiv câte un beneficiar pe fiecare unitatea administrativ teritorială din mediul rural care nu dispune de ambulanţă”, a mai punctat, pe marginea acestui subiect, deputatul vâlcean Daniela Oteșanu.