USL – ultima zi de existență în Vâlcea!!!


radulescu_costi2„Din păcate, constat că USL- ul și-a consumat ultima zi de existență ca și alianță politică la nivelul județului Vâl­cea, având în vedere declarațiile dom­­nului Cristian Buican, deputat și pre­ședinte al PNL Vâlcea”, declara ieri depu­tatul PSD Constantin Rădulescu.

Reacția acestuia vine după ce a rămas uimit de declarațiile din presa de ieri ale colegului său deputat și de ali­anţă, Cristian Buican, preșe­dinte PNL Valcea, drept care a înaintat primului-ministru Victor Ponta și ministru Dan Șova o adresă în care a solicitat puncte de vedere și clarificări cu privire la situațiile evocate de Cristian Buican, în declarațiile sale.

Reamintim că Buican cerea demisia lui Dan Șova, Victor Ponta și chiar lui Ion Cîlea pentru că nu sunt în stare să ges­tioneze situația infrastructurii, mai exact că după negocierile cu Uniunea Euro­peană traseul autostrăzii ce trebuia să tranziteze Vâlcea urmează să fie schimbat.