Un sfert de secol de la căderea comunismului. Adevăruri despre decembrie 1989
– interviu cu dl col. (r) Gheorghe Răbăcel, fost șef de stat major al Școlii de ofițeri a M.I. –
Începând cu această ediție, în „Curierul de Vâlcea” publicăm o suită de articole, majoritatea semnate de colaboratori, pagini inedite despre evenimentele de acum 25 de ani, care au deschis un drum nou României.
Deși au trecut peste 45 de ani de când am pășit pe băncile Școlii de ofițeri de informații Băneasa-București, mă simt încă sub o puternică impresie și sub înrâurirea acelui corp de elită, al comandanților și profesorilor de atunci, dascăli fără seamăn, preocupați permanent de a ne educa și a ne forma ca oameni adevărați, erudiți, profund pătrunși de simțirea națională.
Printre cei ce mi-au atras atenția în mod deosebit era și fostul comandant de batalion de atunci, unofițer de 37 de ani, nu prea înalt, blând, dar foarte puternic, un om modest, cu o înaltă pregătire profesională, pătruns de un profund spirit patriotic.
După 1990, mi-a fost dat să întâlnesc părinți ai unor ofițeri de informații și poliție, spunându-mi că merg periodic la biserici, să dea acatiste pentru dl col. GHEORGHE RĂBĂCEL, căci despre domnia sa este vorba, deoarece a salvat viețile fiilor lor, în timpul acelor evenimente sângeroase din decembrie 1989.
În multe publicații aveam să citesc despre faptele de bravură ale acestui minunat ofițer, trăgând concluzia că nu m-am înșelat în formarea primei impresii, că, datorită educației și pregătirii sale, a știut să facă diferența în înțelegerea sensurilor și a datoriilor ce le avea în fața existenței față de neamul din care face parte, față de istorie.
Cronicile ne-au transmis, peste secole, cum că nu vremurile stau sub om, ci el, omul, stă mereu sub vremuri. Faptele arată însă că sunt oameni ce reușesc să se lupte cu vremurile, ce pun pe primul plan logica normală și nu politica, care se definesc printr-o mai puternică pătrundere în esența lucrurilor, printr-o mai rapidă înțelegere a realității.
„O confruntare de proporții între militarii Școlii de ofițeri activi nr.1 a Ministerului de Interne de la Băneasa și unitățile MApN a fost evitată, în ultimul moment, grație verificării făcute de colonelul MAI Gheorghe Răbăcel înainte de a-și trimite oamenii spre moarte, la 23 decembrie” – scria acad. Dinu C. Giurescu, în Postfața la volumul „Adevăruri incomode” (Editura Semne, 2013, pg. 386).
Un alt istoric, Aurel Rogojan, relevă, la pg. 232 din cartea sa „Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale”: „În fatidica zi de 23 decembrie 1989, colonelul Gheorghe Răbăcel primește ordin din partea șefului Comandamentului Aviației Militare Române, generalul Iosif Rus, să îmbarce de urgență 1/3 din efective și să le deplaseze pentru apărarea Aeroportului Internațional Otopeni, care este atacat de teroriști. Efectuând verificări, colonel Gh. Răbăcel a dispus debarcarea efectivelor de elevi, asumându-și riscul de a nu executa ordinul transmis, evitând ca, sub canonada ucigașă, să cadă răpuși de gloanțe sute de tineri.”
Mă aflu față în față cu domnul colonel (r) Ghedorghe Răbăcel, rugându-l să răspundă la câteva întrebări.
„Nu mi-am uitat rădăcinile, satul natal…”
Domnule colonel, cine sunteți, de fapt? Cum vă autocaracterizați?
Consider că în anii de studii din școala militară, întâlnindu-mă aproape zilnic în sălile de clasă, în cabinetele de specialitate ori în taberele militare, în aplicații sau în poligoanele de tragere, ați putut constata că sunt un om de omenie, modest, respectuos, cuviincios, intransigent cu mine, exigent cu subordonații. De obârșie sunt vâlcean, din satul Fedeleșoiu, comuna Dăești. Niciodată nu mi-am uitat rădăcinile, satul natal, copilăria, tradițiile, deși lungul drum al celor 37 de ani de viață de cazarmă s-a consumat departe de casa părintească, de rude și prietenii din adolescență. În perioada 1953-1956, am urmat cursurile Școlii militare de ofițeri de infanterie și cavalerie nr.1 „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, fiind repartizat la Craiova, ocupând mai multe funcții până în anul 1963, când am fost admis la Academia Militară Generală, pe cape care le-am obținut în Academia Militară,, am fost repartizat la Școala militară de ofițeri activi nr.1 a Ministerului Afacerilor de Interne. Am îndeplinit următoarele funcții: comandant de batalion, asistent, lector, șeful catedrei de pregătire militară, iar în ultimii 12 ani de activitate am fost șef de stat major al școlii, funcție din care, în anul 1990, am trecut în rezervă, la cerere. În perioada 1967-1972, am urmat și absolvit Facultatea de Drept.
Diversiunea – mână în mână cu crima
Spuneți-ne, domnule colonel, cum ați reușit, în zilele fierbinți din decembrie 1989, cu prețul vieții, prin luciditate, discernământ, să salvați aproape o mie de tineri de la moarte sigură?
Doriți, din câte înțeleg, să mă refer la episodul Otopeni. Ca juriști, înțelegem că după atâția ani n-ar mai fi cazul să răscolim și să redeschidem răni. Pornind însă de la perceptul că trebuie să iertăm, dar nu trebuie să uităm, adevărul trebuie spus, e bine să fie cunoscut de generațiile care ne urmează. După ce, în dimineața zilei de 22 Decembrie 1989, domnul general col. Iulian Vlad,ne-a ordonat: „Vă retrageți în perfectă ordine în cazărmi!”, am îndeplinit ordinul întocmai și, la rându-mi, am ordonat depunerea armamentului și a muniției.
În jurul orei 18,00, am primit ordin de la Comandantul Apărării Antiaeriene a Teritoriului CAAT) să mă prezint la dânsul cu situația efectivelor, precizându-mi că din acel moment trec în subordinea sa. Am prezentat situația solicitată domnului gl. col Mircea Mocanu de la CAAT, care m-a pus în legătură cu gl. col. Victor Atanasie Stănculescu, căruia i-am raportat că școala se află cu întregul efectiv în unitate, fiind de partea schimbărilor. Nu am ajuns bine în unitate, că a și sosit o grupă de nouă ofițeri din cadrul CAAT, care toată noaptea de 22 spre 23 decembrie au verificat efectivele, au numărat muniția, au controlat armă cu armă și au luat cheile de la magaziile de armament. Asta au înțeles domniile lor prin luare în subordine. În timpul acelei nopții, am fost întrebat de gl. col .Mircea Mocanu, unde au plecat trei ABI-uri din școală. I-am raportat că școala nu a avut și nu are în dotare ABI-uri. Abia mai târziu aveam să aflu despre cele trei ABI-uri de la USLA, care au fost chemate spre a fi întâmpinate cu foc la Ministerul Apărării, cadre foarte bine pregătite profesional fiind ucise și tratate ca teroriști.
Și, acum, despre „episodul Otopeni” propriu-zis, cunoscut ca parte a dezinformării și diversiunii. În noaptea de 23 spre 24 decembrie, am primit ordin de la comandantul CAAT să acționez urgent la Otopeni cu 1/3 din efectiv împotriva unor teroriști. Am întrebat despre ce teroriști este vorba. Mi s-a precizat că, din datele deținute, sunt teroriști palestinieni. Am solicitat să aprobe să acționăm în zorii zilei, însă s-a insistat să acționăm imediat. Am cerut să trimită un ofițer cu cheile de la magaziile de armament. Au venit doi ofițeri cu acestea.
Analizând situația, mi-am pus întrebarea – fiind vorba 1/3 din efectivul școlii, care reprezenta peste 800 de oameni – de ce nu se apelează la Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă. Din punct de vedere militar, primul element de analizat este inamicul. Nu aveam niciun fel de date. Am luat legătura cu lt. col. Tănase Vizitiu, șeful serviciului antitero de pe aeroportul Otopeni, care-mi fusese mai mulți ani subordonat L-am întrebat despre ce teroriști este vorba. Mi-a spus că nu este niciun terorist, iar cei de la Ministerul de Interne au fost dezarmați și sunt ținuți sub supraveghere. Am întrebat de ce totuși se trage, deoarece se trăgea chiar și cu tunurile. Răspunsul a fost că se trage nejustificat. Această informație mi-a fost de mare folos. Deci, nu existau teroriști, dar trebuiau atrași în ambuscadă peste 800 de oameni. Cu atâtea jertfe trebuia să fi contribuit Școala, pe deasupra am fi fost considerați și teroriști. La pregătirea, experiența și vârsta mea, mi-am dat încă o dată seama, dacă mai era cazul, cât de importantă este informația. Am hotărât să trag de timp. Când eram întrebat dacă suntem gata de plecare, raportam că am dat dispoziții preliminare, că am alarmat două batalioane, că se ridică armamentul și muniția ș. a. m. d.
Cei de la comandament dându-și seama că nu acționez cu repeziciune, indiferent de amenințările primite, la un moment dat am fost întrebat de generalul Mircea Mocanu dacă se poate avea încredere în generalul Grigorie Ghiță, comandantul Trupelor de Securitate. Am raportat, mi-aduc aminte, cuvânt cu cuvânt: „Cum să nu aveți încredere, mai ales că dl gen. Ghiță a fost adus de la armată, unde a avut funcția de șef de stat major al Armelor Întrunite. Nu mi-am dat seama, pe moment, de ce mi s-a adresat această întrebare. De-abia în zorii zilei de 24 decembrie, când am dat telefon șefului de stat major al Comandamentului Trupelor de Securitate (CTS), col. Dumitru Pavelescu, să-l întreb cu ce se confruntă, acesta mi-a spus că le-au fost omorâți foarte mulți oameni la Otopeni. Era vorba de elevii Școlii de transmisioniști de la Câmpina, ce fuseseră detașați la CTS. Erau militarii care, după absolvirea acestei școli, încadrau stațiile de radio din trupe. Așa a avut loc măcelul de la Otopeni. Am adunat întregul efectivul școlii și am prelucrat acest eveniment tragic. Cadrele școlii, elevii, cu toții au fost puternic marcați de cele aflate.
S-au făcut generali pe minciună și cadavre
Mi-a fost foarte greu să văd cum se acorda gradul de general pe minciună și pe cadavre. Mă refer la un singur exemplu. Colonelul care a comandat efectivele de la Otopeni, care au produs măcelul trăgând în atâția tineri nevinovați, a fost avansat la gradul de general, timp în care morții și răniții încă se aflau în incinta aeroportului.
Școala a cărei comandă ați preluat-o în acele zile a fost țintă permanentă a amenințărilor venite din toate direcțiile. În afară de cazul Otopeni,vi s-au mai transmis și alte ordine cu caracter de diversiune?
S-a urmărit atragerea noastră în tot felul de ambuscade. Mă voi referi la alte două, ulterioare episodului Otopeni. În una din nopți, am primit telefon de la cpt. Mihai Lupoi – acel ofițer care apărea cu pistolul mitralieră asupra lui și mințea cu nerușinare – și mi-a spus să acționez cu școala la Televiziunea Română, deoarece oamenii de-acolo sunt atacați de teroriști. Mi-am dat seama și de data aceasta că de fapt noi trebuia să fim sacrificați ca… teroriști. I-am spus că școala nu acționează la chemarea televiziunii, ci numai la ordinul șefilor noștri și i-am închis telefonul. Pentru „faptele sale de arme” a ajuns imediat ministrul turismului. De altfel, în acele zile TVR-ul a făcut mult rău. Amintiți-vă de acel Teodor Brateș și de Silviu Brucan, cu trimiterile lor directe la „securiști-teroriști”.
Un alt caz. În ziua de 24 decembrie, au venit doi ofițeri din cadrul Comandamentului amintit, care ne-au transmis ordinul de a acționa imediat împotriva unor teroriști care, ziceau ei, se baricadaseră într-o vilă din Otopeni. Am stabilit o companie de elevi, am precizat misiunea și am insistat în mod deosebit pe modul de acțiune, privind somațiile, focul de avertisment etc., trăgând de timp. Îmi era clar că se urmărea atragerea noastră într-o altă diversiune.
Din păcate, după decembrie 1989, „cineva” a vrut ca ofițerii de securitate să fie „vinovați de serviciu” pentru toate relele din timpul comunismului, fiind înființate chiar instituții speciale – așa cum este cazul C.N.S.A.S. – pentru intimidarea și defăimarea acestora.
A consemnat
Colonel (rez.) Grigore Predișor
(Partea a doua a interviului – în ediția de mâine a ziarului)