Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

30 septembrie 2020

Un secol de la moartea primei regine a României


• În ziua de 18 februarie / 2 martie 2016, comemorăm 100 de ani de la dispariţia primei Suverane a României, Regina Elisabeta, care a creat şi sub numele de Carmen Sylva

Născută pe 16 / 29 decembrie 1843, la castelul Monre­pos din Neuwied, Principesa Elisabeta Paulina Otilia Luiza de Wied, primul copil al Principelui Herman de Wied (1814-1864) şi al Principesei Marie de Nassau (1825-1902), a fost bo­tezată, luterană, după numele naşelor sale, Regina con­sort Elisabeta Luiza a Prusiei şi Marea Ducesă Elisabeta Mihailovna.
Principesa Elisabeta a beneficiat, în copilărie, de o temei­nică pregătire umanistă şi filologică (a învăţat franceza, en­gleza, italiana, latina şi greaca), dar şi în ştiinţe exacte. „Edu­caţia intensă şi neobişnuită în acea epocă… precum şi pe­rioa­dele de şedere la curţile europene aveau un scop extrem de pragmatic: căsătoria prinţesei cu moştenitorul unui tron sau cu un rege”, constată Silvia Irina Zimmerman. A primit lecţii de filosofie de la tatăl ei, un filosof veritabil. Pianul la care avea să cânte atât de frumos în salonul de muzică al Cas­telului Peleş alături de George Enescu sau Cella Dela­vran­cea i-a fost predat, în tinereţe, de Anton Rubinstein şi Clara Schumman.
Trimisă pentru studii la Berlin, unde Regele Frederick al IV-lea al Prusiei murise iar viitorul Împărat Wilhelm I lua „frâiele puterii” (1861), viitoarea Regină Elisabeta s-a împrie­te­nit cu familia Principelui Karl Anton de Hohenzollern-Sig­ma­ringen, prim-ministrul Prusiei (1858-1862) şi tatăl viitorului Rege Carol I al României, a cărei evoluţie viitoarea sa con­soartă o urmărea cu interes. Trei ani după urcarea sa pe Tro­nul României la 10 mai 1866, cei doi s-au căsătorit, în rit ca­to­lic şi protestant, în 15 noiembrie 1869, la Neuwied. În drum spre România au fost primiţi de Împărăteasa Elisabeta a Austriei, celebra „Sissi”, a cărei apropiată a devenit. Sosind la Bucureşti, cuplul princiar a primit o binecuvântare pentru că­sătoria lor conform religiei ortodoxe, „ceremonia fiind ur­ma­tă de căsătoria a patruzeci de cupluri de ţărani, care sim­bolizau judeţele ţării”. A învăţat limba română destul de cu­rând, prin grija latinistului August Treboniu Laurian (1810-1881).
Relaţia specială a Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta, pe care nu este locul s-o detaliem aici, ar merita o privire aten­tă. La 27 august / 8 septembrie 1870 s-a născut sin­gurul lor copil, Principesa Maria a României, botezată ortodoxă la Mă­năstirea de la Cotroceni şi purtând numele bunicii sale materne, Principesa-mamă Maria de Wied (1825-1902). „Scurta şi tragica maternitate” a Principesei Elisabeta s-a încheiat cu răpunerea tinerei principese de scarlatină, în ziua de 28 martie / 9 aprilie 1874 la Castelul Peleş. Locul său de veci s-a aflat la Cotroceni, apoi la Curtea de Argeş, în 1889 fiindu-i închinată Biserica Domnească din Buşteni. În pofida tuturor încercărilor, Regina Elisabeta nu a reuşit să asigure un moştenitor Dinastiei.
În războiul pentru neatârnare din 1877-1878, Regina Elisabeta a fost „Mama răniţilor”, oferind un model pe care Regina Maria l-a desăvârşit în 1916-1918 iar Principesa Ileana l-a continuat după 1940. La 10 mai 1881 (S.V.), Carol I şi Elisabeta erau încoronaţi ca Regi ai României. Legi­ti­mi­tatea noii Dinastii, întărită de venirea în 1889 a unui Principe Moştenitor, Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen (al doilea fiu al fratelui mai mare al Regelui Carol I), a fost desăvârşită – după depăşirea unei nedorite încercări de românizare a dinastiei printr-o fiică a boierimii pământene, Elena Văcărescu (1864-1947), al cărei eşec a provocat un exil neoficial al Reginei (1891-1894) – prin căsătoria sa, în 29 decembrie 1892 / 10 ianuarie 1893, la Sigmaringen, cu Maria de Edinburg, viitoarea Regină Maria a României.
Sub pseudonimul „Cântecul pădurii” (Carmen Silvae), în varianta adaptată onomastic „Carmen Sylva”, Regina a în­ce­put să publice din 1880, debutul său literar fiind încurajat de Vasile Alecsandri. „Admirată de întreaga Europă contem­po­rană, vizitată ca un monument de toţi cei care poposeau în acest ţinut îndepărtat” (Gabriel Badea-Păun), Regina Elisabeta a fost preţuită şi a tradus în germană scriitori de mâna întâi, unii viitori laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură (precum Sully Prudhomme, în 1901, şi Frédéric Mistral, în 1904); a reuşit să-l impresioneze pe Vincent van Gogh, fără să aibă şansa de a se cunoaşte, dar şi pe Mark Twain; în 1888, a primit Premiul Botta de la Academia Franceză pentru Les Pensées d’une reine („Cugetările unei regine”). Faimosul „Orient Express”, în călătoria inaugurală din 1883, a trecut prin România şi datorită faimoasei Regine.
În ţară, Regina Elisabeta a colaborat cu valoroşi poeţi ca George Coşbuc, Ştefan Octavian Iosif, Adrian Maniu (care au tradus-o în română), Eminescu sau Alecsandri (pe care i-a tra­dus în germană). În 1882, Pelesch-Märchen au fost tra­duse ca „Poveştile Peleşului” de D.A. Sturdza, iar Les pensées d’une reine drept „Cugetările unei regine” (au fost adaptate în germană de Carmen Sylva ca Vom amboß în 1890). Carmen Sylva a făcut cunoscute în Europa basmele, tradiţiile şi portul popular românești, iar în Germania a fost „una dintre primele punţi între cele două culturi”.
Vocaţia artistică a Suveranei nu se limita la literatură: pictează Evanghelia de la Curtea de Argeş în stilul missalelor medievale (1886-1892) şi excela în broderie, inventând o cusătură originală premiată cu medalia de aur la Expoziţia Universală din 1900.
Importantul sprijin pe care regalitatea românească l-a acordat culturii române are drept poate cea mai grăitoare dovadă sprijinul în cariera muzicală pe care Regina Elisabeta l-a acordat lui George Enescu de când l-a cunoscut, în 1898. Să auzim mărturia marelui nostru compozitor: „Carmen SyIva avea ceva genial într-însa. A fost o sfântă binefăcătoare. … Adevărată poetă, gânditoare, fiinţă de bine. … Regina Elisabeta judeca oamenii şi lumea după inima-i curată şi generoasă. … Pentru mine, Ea a fost o prezenţă supraomenească, o fiinţă cu nimb, depărtată de oamenii obişnuiţi, revărsând numai lumină şi bunătate.”
Preocupările umanitare ale Reginei au fost cel puţin egale cu cele artistice: Suverana, pe drept cuvânt, s-a preo­cu­pat de cei în nevoie, fie prin Societatea Naţională de Cruce Roşie (1876), nenumăratele societăţi de caritate sau aşeză­minte precum azilul pentru nevăzători „Vatra Luminoasă” (1 august 1906). Datorită spiritului său liberal, unii autori au mers până la a o „suspecta” de viziuni republicane pe cea care, la fel ca majoritatea membrilor Dinastiei Române, a înţeles deplin modul în care un monarh trebuie să-şi servească ţara. În eseul De ce ne trebuiesc regii?, Regina Elisabeta asociază forma monarhică cu o „conducere responsabilă”. Într-o scrisoare din 1904, Suverana afirma: „Eu îmi voi face datoria de regină până în ultima clipă.”
În testamentul iscălit la Bucureşti în 14/26 februarie 1899, Regele Carol I nu a uitat să prevadă ajutoare pentru Institutul Surorilor de Caritate (întemeiat în 1879) şi Societatea de binefacere „Regina Elisabeta” (înfiinţată în 1881). De altfel, prin propriul său testament, Regina Elisabeta se îngrijea de societăţile de caritate pe care le patrona, de artiştii români pentru care crea burse în străinătate şi de locuitorii din Curtea de Argeş. „Recomand pe Regina Elisabeta poporului meu, sigur fiind că toţi românii vor înconjura cu dragoste şi credinţă pe preaiubita soţie”, scria primul Rege al României „atunci când veacul se năştea” (formula istoricului Ion Bulei).

Regina Elisabeta i-a fost alături Regelui Carol I până în ultima clipă când monarhul, în vâltoarea teribilei conflagraţii ce începuse în vara anului 1914, tulburat de perspectiva eventualei intrări a României în război împotriva ţării sale de origine, şi-a dat ultima suflare la 27 septembrie / 10 octom­brie 1914. Regina Elisabeta avea să-l poarte pe „ultimul drum” la Curtea de Argeş, oraşul a cărui catedrală găz­du­ieşte ne­cropola Familiei Regale a României şi locul unde Su­verana, retrasă din viaţa publică, şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii. Acum 100 de ani, Regina poetă trecea în rândul celor drepţi, înainte ca Armata Regală Română să treacă Munții Carpaţi pentru eliberarea Transilvaniei, „ţara de dincolo de păduri”…

Etichete: , ,

Alte articole de la Eveniment