Un nou număr al Revistei «Seniorii» a ajuns în casele cititorilor


Așa cum ați aflat și în alte rânduri din paginile cotidianului nostru și după cum sperăm că v-ați convins lecturând-o, Revista «Seniorii» – editată sub egida Asociației Seniorilor din Educație, Știință și Cultură Vâlcea – reprezintă o publicație de seamă a județului nostru în care oameni cu multă experiență profesională în diverse domenii de activitate își expun gândurile, ideile, sentimentele cu privire la subiecte de interes. Chiar dacă am trecut și încă mai trecem, cu toții, printr-o perioadă cât se poate de instabilă, nefamiliară aproape nici celor mai în vârstă dintre noi, cu atât mai puțin tinerilor, revista și-a continuat seria aparițiilor. În ultima lună a anului recent încheiat a fost scos de sub tipar un nou număr al revistei care apare cu caracter semestrial, acesta fiind cel de-al 22-lea din relativ scurta (13 ani), dar frumoasa sa istorie.
Chiar și în condițiile sanitare nu tocmai propice desfășurării activităților cu care eram obișnuiți, oamenii care, cu multă pasiune pentru munca lor, activează în cadrul Asociației Seniorilor din Educație, Știință și Cultură Vâlcea și-au găsit forța necesară pentru a-și continua proiectele de suflet la care au lucrat vreme de ani buni și la care mai lucrează. Printr-un efort demn de toată lauda, Asociația a reușit să scoată de sub tipar acest nou număr al revistei care a consacrat-o deja în lumea culturii vâlcene. Revista apare cu sprijinul Consiliului Județean Vâlcea, din colectivul de redacție al acesteia făcând parte Gheorghe Dumitrașcu – director, Emil Diaconescu – redactor șef, Gheorghe Pantelimon – secretar de redacție, Iulian Comănescu – redactor, Eugenia Dumitrana – tehnoredactare și Emil Pădurețu – design & prepress. Tiparul a fost executat la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea.
Am avut încă o dată plăcuta surpriză de a descoperi în paginile acestei reviste multe texte pline de învățături, venite, în mod firesc, de la seniorii vâlceni care au trecut prin multe încercări ale vieții. Acum, chiar ei reprezintă adevărate modele vii de la care tinerii pot desprinde, în mod cert, multe aspecte pozitive și utile în viață. Și acest număr al Revistei «Seniorii» este unul care, în mod cert, merită să își găsească locul în biblioteca oricărui vâlcean!
Cel mai recent număr al revistei prezintă, în mod obiectiv, desfășurarea din anul 2021 a celor mai importante evenimente culturale și artistice care s-au desfășurat în județul nostru. Numeroase nume cunoscute din cultura vâlceană (cu precădere cadre didactice) se regăsesc printre semnatarii articolelor care au fost publicate. Fără o ordine anume, putem îi aminti pe Gheorghe Pantelimon, Maria Băcănoiu, Gheorghe Dumitrașcu, Marinela Belu-Capșa, Maria Cernătescu, Emil Diaconescu, Mihai Mustățea, Iulian Comănescu, Constanța Badea, Maria Matei, Ioan Luca, Mihai Sporiș, Nicolae Tănăsescu, Dumitru Lazăr, Mihai Marius Croitorescu, Ilie Gorjan, Luciana Cosmina Vlad, Ion Micuț, Gheorghe Cărbunescu, Anton Ciobotaru, Eugen Petrescu, Corina Bedreagă.
Este de subliniat și faptul că seniorii nu și-au uitat «camarazii» dispăruți. În paginile 34 și 35 ale revistei sunt publicate două articole «In Memoriam» despre Alexandru Popescu Mihăești și Carmen Farcaș, personalități ale culturii vâlcene, recent plecate la Domnul.
Nu putem încheia acest articol fără a aminti și de faptul că, tot în acest număr al revistei «Seniorii», la pagina 28, am descoperit și câteva poezii compuse de un prieten al redacției noastre, profesorul de Limba Română Gheorghe Mihai. În ediții viitoare, și paginile «Curierului» vă vor prezenta, stimați cititori, creații literare de valoare, semnate de profesorul Gheorghe Mihai, pe care le vom publica având permisiunea autorului.