Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

5 august 2021

Un fost jucător de la CSM, în naţionala României de fotbal


• Bogdan Vătăjelu a „bifat” 30 de minute în partida amicală cu Bulgaria
„Călit” la CSM Râmnicu Vâlcea, fundaşul stânga Bogdan Vătăjelu pare să se fi integrat foarte bine în „circuitul” echipei naţionale. Actualmente prim-divizionar la CS Universitatea Craiova, tânărul fotbalist (este născut pe 24 aprilie 1993) a fost convocat de „generalul” Anghel Iordănescu la acţiunea de pregătire a naţionalei, desfăşurată în Antalya. Sâmbătă seara, în partida amicală pe care România a susţinut-o în compania Bulgariei, Vătăjelu a fost utilizat timp de 30 de minute, pe parcursul reprizei secunde. Acesta a fost trimis în teren în minutul 64, în locul lui Steliano Filip. Fostul municipal s-a făcut remarcat în mai multe rânduri, el contribuind cu pase precise chiar la câteva incursiuni ofensive ale „tricolorilor”. La finalul partidei, în câteva cuvinte, Gazeta Sporturilor i-a făcut o descriere destul de exactă: „Drăcos apărătorul oltenilor, s-a ciondănit fizic cu Manolev”. De remarcat şi faptul că Bogdan Vătăjelu nu a fost singurul vâlcean folosit în meciul cu Bulgaria. Pentru acest joc, Iordănescu i-a dat credit şi fostului jucător al Sevilliei, Raul Rusescu.
Chiar dacă primul meci al naţionalei noastre s-a încheiat indecis, cu o „remiză albă” în faţa Bulgariei, este de aşteptat ca Vătăjelu să „bifeze” alte minute importante în tricoul primei reprezentative. Spunem asta fiindcă, pe parcursul acestei săptămâni, România va mai susţine două partide de verificare: în compania unei echipe din prima ligă georgiană, iar apoi cu naţionala Republicii Moldova.

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Fotbal