Ultimul „tren” spre Liga I


• meci de totul sau nimic pentru „verzii” lui Niculescu: Damila Măciuca – Corona Braşov, astăzi, de la ora 18.00
 

După un tur de campionat în care a încântat prin rezultatele obţinute din postura de echipă nou-promovată şi un retur în care s-a duelat de la egal la egal cu granzii Seriei Vest, Damila a ajuns la un punct de cotitură, probabil cel mai important din scurta sa istorie. Chiar astăzi, cu prilejul etapei a XXV-a, fotbaliştii pregătiţi de Claudiu Niculescu au posibilitatea de a face un pas extrem de important spre Liga I şi de a „dinamita” efectiv lupta pentru promovare în Seria Vest. Însă, până la îndeplinirea acestei dorinţe, ce părea doar un vis frumos în toamna anului trecut, formaţia din sudul judeţului nostru are de trecut un prim „hop” dificil.

Astăzi, la Drăgăşani, va sosi Corona Braşov, o grupare foarte puternică, ce a stat în zona primelor două locuri încă de la începutul campionatului şi care nu poate concepe ratarea promovării în eşalonul superior. Totuşi, diferenţa de numai şase puncte care desparte cele două formaţii (Corona-40, Damila-34), dar şi alte patru meciuri rămase de disputat după această rundă, oferă Damilei toate premisele pentru un sezon încununat cu o promovare istorică în Liga I, aşteptată de aproape trei decenii de către iubitorii fotbalului vâlcean, cu o singură condiţie: victorie în faţa braşovenilor de la Corona! Meciul dintre cele două formaţii se va disputa astăzi, 8 mai, cu începere de la ora 18.00, pe stadionul „Municipal” din Drăgăşani. Ca de fiecare dată, oficialii clubului Damila apreciază aportul pe care publicul spectator îl aduce în partidele de pe teren propriu şi îi invită pe toţi împătimiţii acestui sport în tribune pentru a susţine echipa, mai ales că accesul pe stadion va fi permis în mod gratuit.
 

Programul etapei a XXV-a (intermediară)
 

Miercuri, 8 mai, ora 16.00

CSM Râmnicu Vâlcea – CS Mioveni

Miercuri, 8 mai, ora 18.00

Damila Măciuca – Corona Braşov

FC Argeş Piteşti – ACS Poli Timişoara

FCM Târgu Mureş – UTA Arad

Luceafărul Oradea – Unirea Alba Iulia

FC Bihor Oradea, FC Maramureş şi FC Olt Slatina vor sta

Clasament

#        Echipă                  M      V       E       Π       Glv.            P

1.Poli Timişoara            20      11      7        2        34-14          40

2.Corona Braşov           19      12      4        3        33-16          40

3.UTA Arad                  21      10      5        6        26-15          35

4.Damila Măciuca          19      10      4        5        27-18          34

5.FC Bihor Oradea         21      7        8        6        30-27          29

6.FCM Tg. Mureş          18      8        3        7        23-21          27

7.CS Mioveni               20      5        10      5        24-20          25

8.CSM Rm. Vâlcea        18      7        3        8        21-25          24

9.FC Argeş Piteşt         18      6        3        9        23-25          21

10.FC Maramureş          20      5        6        9        20-32          21

11.Luceafărul Oradea    19      4        7        8        17-25          19

12.FC Olt Slatina          19      3        8        8        18-24          17

13.Unirea Alba Iulia       20      3        2        15      12-46          11

14.Voinţa Sibiu             0        0        0        0        0-0              0

15.FC Timişoara            0        0        0        0        0-0              0

*locurile 1-2 promovează în Liga I, iar 12-15 retrogradează în Liga a III-a


Numărul de meciuri şi adversarele echipelor cu şanse la promovare, în ultimele şase etape ale sezonului (inclusiv cea programată astăzi)
 

ACS Poli Timişoara (4 meciuri): FC Argeş-deplasare, FCM Târgu Mureş-acasă, FC Maramureş-deplasare, FC Bihor-acasă.

Corona Braşov (5 meciuri): Damila Măciuca-deplasare, Luceafărul Oradea-acasă, CSM Râmnicu Vâlcea-deplasare, FC Argeş-acasă, FCM Târgu Mureş-deplasare.

UTA Arad (3 meciuri): FCM Târgu Mureş-deplasare, FC Maramureş-acasă, FC Bihor-deplasare.

Damila Măciuca (5 meciuri): Corona Braşov-acasă, Alro Slatina-deplasare, Luceafărul Oradea-acasă, CSM Râmnicu Vâlcea-deplasare, FC Argeş-acasă.

FC Bihor Oradea (3 meciuri): FC Maramureş-deplasare, UTA Arad-acasă, Poli Timişoara-deplasare.

FCM Târgu Mureş (6 meciuri): UTA Arad-acasă, Poli Timişoara-deplasare, CS Mioveni-acasă, Unirea Alba Iulia-deplasare, Corona Braşov-acasă, Alro Slatina-deplasare.