Ultima rectificare bugetară așteptată de edilii vâlceni!


• „vicele” CJ Vâlcea, Bogdan Pistol, estimează cam un miliard lei vechi pentru fiecare localitate • săptămâna aceasta, se clarifică lucrurile

Aleșii locali așteaptă cu nerăbdare ultima rectificare de buget de pe acest an, mai ales că, în baza fondurilor cu care se vor alege, vor putea rezolva măcar o parte din datoriile acumulate. Zilele trecute, vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea, Bogdan Pistol, anunța că, săptămâna aceasta, vor veni și banii, estimând că fiecare localitate va beneficia de 1 miliard lei vechi: „Zilele acestea, vom ști cât revine localităților. Am estimat că vor primi câte un miliard lei vechi, dar vom ști concret cum stau lucrurile abia săptămâna aceasta. Banii merg către plata persoanelor cu handicap și însoțitorii acestora, dar și către alte arierate”. Deși banii sunt bineveniți, mulți dintre edilii vâlceni recunosc că nu vor putea face mare lucru cu aceștia. Pentru administrația din Cernișoara suma este infimă la cât trebuie dat pentru lucrările de reabilitare a drumurilor. Situație asemănătoare și pentru Stroești, unde administrația locală are o datorie de 4 miliarde lei vechi către RAJDP. Banii sunt bineveniți  pentru primarul Ion Nicolae care se confruntă, pentru prima dată în cinci ani, cu lipsa fondurilor pentru salariile angajaților Primăriei Câineni.