Trei zile de sărbătoare la Dăești


• artiști de anvergură națională, pe scena din comună
Încă de când a fost ales, pentru prima dată, în 2012, primar al comunei Dăești, George Popolan a acţionat în sensul organizării unei sărbători a localității. Astfel, pe 20 iulie 2013 s-a organizat pentru prima dată Ziua comunei Dăeşti, sărbătoare care acum a devenit deja tradiţională. În acest an au fost trei zile de sărbătoare, petrecerea începând vineri, 15 iulie. În cele trei zile de distracţie, au urca pe scena din Valea Albă interpreţi renumiţi de muzică populară şi nu numai: Niculina Stoican, Cătălin Doinaş şi Adina Roşca, Ana Maria Iorga, împreună cu ansamblul de la Vaideeni, Ionela Petria, formaţia Triton, precum şi DJ Rynno & Sylvia.
Concertul de muzică populară a fost foarte apreciat de localnici și a avut loc sâmbătă, 16 iulie. Dj Rynno & Sylvia şi formaţia Triton au fost duminică seară la Dăești, iar seara a fost programat focul de artificii.