Trei zile de distracție, muzică bună și concursuri: 631 de ani de la prima atestare documentară a orașului Călimănești


În perioada 18 – 20 mai, localnicii din Călimănești îmbracă straie de sărbătoare. Pe data de 20 mai, orașul Călimănești împlinește 631 de ani de la prima atestare documentară. Prima dată, localitatea a fost atestă istoric la data de 20 mai 1388 de către domnitorul Mircea cel Bătrân. În acest context, administrația publică locală, în frunte cu edilul Florinel Constantinescu, au pregătit un program artistic, cultural, ce se va desfășura pe trei zile.
Pe data de 18 mai, se va da startul concursului Cozia Mountain Bike, urmat de parada portului popular pe traseul Liceul Tehnologic de Turism – Parcul Central. Seara, de la ora 20.00, va începe un concert folk cu Vasile Șeicaru, Ducu Brtzi și Victor Socaciu. A doua zi, se va da start concursurilor Cozia Mountain Bike Junior și Cozia Running, iar seara vor concerta Antract și Holograf. Luni, 20 mai, dimineața, va avea loc o ședință a Consiliului Local Călimănești, în urma căruia i se va acorda titlul de cetățean de onoare al orașului prof. univ. dr. Florin Zamfirescu. De asemenea, vor fi premiați elevii cu rezultate deosebite în cadrul competițiilor școlare și extrașcolare. La Mânăstirea Cozia, cu începere de la ora 11.00, va avea loc un Te Deum, Călimănești 631 de ani de la prima atestare documentară și se vor acorda diplome de fidelitate familiilor care au împlinit 50 de ani de la căsătorie. La Centrul de Expoziții Seaca va avea loc inaugurarea Muzeului de arme medievale, organizator fiind Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” Vâlcea.

Scurt istoric
Această localitate, în care Mircea cel Bătrân a ctitorit mănăstirea Cozia, este cunoscută încă din vremea dacilor, care au descoperit efectele benefice ale apelor termale din zonă. În anul 138, romanii cucerind Dacia ridică aici un castru de apărare în locul numit Bivolari sub poalele muntelui sfânt al dacilor, Kogaionon (muntele Cozia de astăzi), cunoscut sub numele de castrul roman „Arutela”, Arutela fiind denumirea romană a râului Olt. Construcția castrului a făcut ca în jurul lui să se dezvolte o așezare rurală bine închegată și bine dezvoltată pe ambele maluri ale Oltului. Însă această obște sătească se va destrăma în secolul V, fiind împărțită între conducătorii ei, Căliman, Șerban, Stoian și Bogdan. Noile așezări se vor numi Călimănești pe locul actualului oraș, Stoienești, Serbănești pe dealul de sub masivul Cozia, și Bogdănești la sud de actualul oraș pe malul drept al Oltului.
Călimăneștiul are un trecut zbuciumat, determinat de împrejurările istorice și sociale ale epocilor trecute. Satul lui Căliman, a luat ființă în jurul mănăstirii Cozia. Legenda spune că mănăstirea Cozia – de care este legată nașterea satului – a fost ridicată în apropierea alteia, zidită de Negru Vodă, care se găsește la poalele muntelui Capra, ceva mai la nord de Mânăstirea Cozia. Întemeierea Principatelor Române la 24 ianuarie 1859 găsește în jurul mănăstirii Cozia un mănunchi de case mici, satul Cozia, ce coborau pe poalele munților până spre apa Oltului: „În aceste case își trăiau nevoile câțiva români care, poate făceau puntea de legătură dintre strămoșii noștri daco-romani și noi românii”. Localitatea sub denumirea de Călimănești este atestată documentar prima dată la 20 mai 1388 de către Mircea cel Bătrân: „…a binevoit domnia mea să ridic din temelie o mănăstire…la locul numit Călimănești pe Olt, care a fost mai înainte satul boierului domniei mele Nan Udobă pe care cu dragoste și multă osârdie, după voia domniei mele, l-a închinat mai înainte zisei mănăstiri”.