Trei evenimente, la Biblioteca Judeţeană


• astăzi, în prim-plan, lansare de carte şi activităţi pentru elevi

Aşa cum ne-am obişnuit, sediul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” este locul în care se întâmplă numeroase, dar şi de înaltă calitate, evenimente culturale. Astăzi, 20 martie, în citadela culturii vâlcene sunt programate mai multe activităţi, care de care mai interesante. Cu începere de la ora 11.30, Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Vâlcea sunt organizatorii unei lansări de carte. Este vorba despre lucrarea „Pârâienii Valahiei”, autor Constanţa Badea, un volum care îşi propune să ne prezinte lumea fascinantă a Evului Mediu din partea de vest a judeţului nostru, dar şi din întreaga Oltenie. Partenerii acestei activităţi sunt Forumul Cultural al Râmnicului şi Asociaţia Seniorilor din Educaţie, Ştiinţă şi Cultură Vâlcea.
Ulterior, cu începere de la ora 12.00, este rândul elevilor să se bucure de activităţi dedicate lor. Asta pentru că Secţia Periodice – Legislaţie a Bibliotecii Judeţene va organiza o întâlnire cu subiect de mare actualitate: „Tradiţiile satului vâlcean în mileniul trei”. Vor participa elevi de la Şcoala Gimnazială cu clasele I-VIII „Achim Popescu” din Păuşeşti Măglaşi, Şcoala Gimnazială cu clasele I-VIII din Mateeşti, precum şi de la Liceul Tehnologic „Henri Coandă” din Râmnicu Vâlcea. Apoi, de la ora 15.00, tot Secţia Periodice – Legislaţie ce funcţionează în cadrul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” va fi organizator pentru evenimentul intitulat „Călătorie în jurul lumii”. La acesta vor participa elevii Şcolii Gimnaziale cu clasele I-VIII „Achim Popescu” din comuna Păuşeşti Măglaşi.