Totul despre subvenţia la vaci


Adrian-Pintea• directorul APIA Vâlcea, Adrian Pintea, vine cu detalii lămuritoare pentru acordarea banilor pentru văcari
 

Domnule director, ce trebuie să ştie agricultorul vâlcean legat de aceşti bani?

În primul rând, trebuie să ţină minte intervalul: adică între  17 sep­tembrie – 28 octombrie 2013. Atunci  se depun cererile de solicitare a primei pe exploataţie – specia bovine, în conformitate cu Ordinul MADR nr. 920/10.09.2013, publicat în Monitorul Oficial nr. 580/12.09.2013. Potrivit Ordinului MADR nr. 920/10.09.2013 cu modificările şi comple­tările ulterioare, pentru anul 2013, prima pe exploataţie se acordă, o singură dată pe an, producătorilor agricoli înscrişi în evidenţa APIA cu cod unic de identificare, în funcţie de criteriile de eligibilitate.

Pentru ce se dă, efectiv, subvenţie?

Ca-n fiecare an, e vorba de următoarele scheme: schemă decu­pla­tă de producţie în sectorul lapte, schemă decuplată de producţie în sec­torul carne. Prima pentru schema decuplată de producţie în sectorul lapte, se acordă producătorilor agricoli, care  îndeplinesc cumulativ ur­mă­toarele condiţii: exploataţia de bovine să fie înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei; solicitantul să fie înregistrat în sistemul de administrare a cotei de lapte în anul de cotă 2012 – 2013; solicitantul să fi livrat şi/sau vândut direct o cantitate de minim 3 tone lapte în anul de cotă 2012 – 2013.

Cam despre ce cantităţi ar fi vorba?

Prima pentru schema decuplată de producţie în sectorul lapte se acordă pe tonă de lapte produs, şi înregistrat la livrări şi/sau vânzări directe în Sistemul de administrare al cotelor de lapte în anul de cotă 2012 – 2013.

Pentru carne, există ceva condiţii speciale?

Prima pentru schema decuplată de producţie în sectorul carne, se acordă producătorilor agricoli, care îndeplinesc în mod cumulativ urmă­toarele condiţii: deţin un efectiv minim de 3 capete bovine cu vârsta de minim 16 luni, la data de referinţă de 31 ianuarie 2013; exploa­taţia de bovine este înregistrată în Registrul naţional al exploa­taţiilor la data de referinţă 31.01.2013 şi la data solicitării primei.

Vreau să adaug că prima pentru schema decuplată de producţie în sectorul carne se acordă pentru minim 3 capete bovine cu vârsta de minim 16 luni, precum şi pentru tineretul bovin mascul şi/sau femel cu vârsta de minimum 7 luni, existent în exploataţie la data de referinţă.

Unde trebuie depuse dosarele? Ce trebuie să conţină acestea?

Cererea de solicitare a primelor aferentă fiecărei exploataţii cu cod ANSVSA se depune la centrul judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Vâlcea, din municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Oituz, nr. 7, în perioada 17 septembrie – 28 octombrie 2013, însoţită de urmă­toa­­rele documente: copie de pe buletinul de identitate / cartea de identitate / codul unic de înregistrare / certificatul de înregistrare; copie de pe paşaportul fiecărui animal pentru care se solicită primă/ copie de pe documentele care atestă ieşirile din efectiv, după caz, pentru schema decuplată de producţie în sectorul carne;copie de pe dovada de înregistrare a beneficiarilor în sistemul de administrare a cotelor de lapte precum şi a cantităţilor de lapte livrate şi/sau vândute direct în anul de cotă 2012 – 2013, în cazul solicitării primei prevăzute pentru schema decuplată de producţie în sectorul lapte.

Ţin să menţionez aici faptul că depunerea cererilor se poate face individual sau prin reprezentant legal în baza documentelor notariale. În plus, pentru a beneficia de prima pe exploataţie, solicitanţii trebuie să depună la centrul judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agri­cultură Vâlcea, odată cu cererea de solicitare a primelor sau în termen de 30 de zile calendaristice de la data limită de depunere a cererilor, următoarele documente: adeverinţă emisă, prin proceduri SNIIA, de către medicul veterinar cu drept de liberă practică împuternicit, care ates­tă că bovinele existente în exploatație la data depunerii cererii sunt cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor şi caprinelor, iar acţiunile prevăzute sunt efectuate la zi.

E nevoie şi de o adeverinţă prin care se recunoaște statutul de crescător de bovine al solicitantului, eliberată de către o organizație a crescătorilor de bovine, legal constituită, cu reprezentativitate naţională sau de către o asociație a crescătorilor de bovine, legal constituită, afiliată la o organizație a crescătorilor de bovine cu reprezentativitate naţională. Adeverința se eliberează gratuit, indiferent dacă solicitantul este membru sau nu al organizației/asociației respective.

Pasul următor, care ar fi?

Producătorii agricoli care dețin un efectiv de minim 20 capete  vaci în exploatație la data depunerii cererii, în termen de 3 luni de la data limită de depunere a cererilor, vor înscrie întreg efectivul de vaci în Regis­trul genealogic al rasei deținut de asociaţia/agenția acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea Registrului genealogic.

Apoi…

După înscrierea efectivului de vaci în Registrul genealogic al rasei, solicitanții vor depune până la data de 29 ianuarie 2014 inclusiv la cen­trul judeţean al Agenţiei de Plãţi şi Intervenţie pentru Agriculturã, unde au depus cererea de solicitare a primei, o adeverinţă eliberată de asociaţia/agenția acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea Registrului genealogic, care confirmă înscrierea animalelor în Registrul genealogic al rasei.

Ceva condiţii şi pentru asociaţiile de resort?

Bineînţeles! Organizațiile/asociaţiile crescătorilor de bovine, legal constituite, care eliberează adeverința prevăzută mai sus, îndeplinesc urmă­toarele condiţii:  sunt funcţionale, conform bilanţului contabil anual de­pus pentru anul anterior solicitării primei; sunt organizații ale crescă­torilor de bovine cu reprezentativitate naţională sau sunt afiliate la o organizație a crescătorilor de bovine organizată la nivel naţional.

Organizațiile crescătorilor de bovine, legal constituite, cu reprezen­tativitate, depun la centrul judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, pe raza căruia au înregistrat sediul social, în termen de 3 zile lucrătoare de la publicarea prezentului ordin, în copie şi în original, în vederea verificării conformităţii, următoarele documente: lista cu membri, din care să reiasă că reprezintă 50% +1 din județele țării sau acreditarea pentru înființarea și menținerea Registrului genealogic al unei rase de bovine; certificatul de înregistrare fiscală; bilanţul contabil anual pentru anul anterior solicitării primei, depus şi înregistrat la administraţia financiară.

Asociațiile afiliate la o organizație a crescătorilor de bovine cu reprezentativitate națională, depun la centrul judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, pe raza căruia au înregistrat sediul social, în termen de 3 zile lucrătoare de la publicarea prezentului ordin, în copie şi în original, în vederea verificării conformităţii, următoa­rele documente: adeverinţă eliberată de organizația crescătorilor de bo­vine cu reprezentativitate naţională din care să reiasă afilierea asocia­ţiei; certificatul de înregistrare fiscală; bilanţul contabil anual pentru anul anterior solicitării primei, depus şi înregistrat la administraţia financiară.

După expirarea termenului prevăzut în prezentul ordin, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură afişează pe site-ul propriu lista cu organizațiile crescătorilor de bovine cu reprezentativitate naţională și asociaţiile crescătorilor de bovine legal constituite afiliate la o organizație a crescătorilor de bovine cu reprezentativitate naţională, care îndeplinesc condițiile legale prevăzute.

Vă mulţumesc!