Telefonul mobil este „atracţia” hoţilor!


În ziua de astăzi, pentru mulţi cetăţeni, telefonul mobil nu mai reprezintă doar un accesoriu, ci o necesitate dată şi de nevoia/dorinţa de comunicare cât mai facilă. Aici nu discutăm doar de convorbirile telefonice, ci şi de posibilitatea pe care o dau aceste dispozitive de a te conecta la internet, a afla informaţii sau de a folosi reţelele de socializare oricând şi oriunde te-ai afla.
Nu de puţine ori investiţia pentru a achiziţiona un telefon mobil este substanţială, mai ales când vorbim de aparate noi şi performante. Atunci când ai un telefon mobil, indiferent de valoarea lui, trebuie să ştii cum să îl ţii departe de infractori.
Telefonul mobil continuă să fie unul dintre bunurile cele mai sustrase. Motivele sunt simple şi uşor de dedus: sunt mici, dar cu o valoare însemnată şi uşor de comercializat; mulţi dintre posesorii acestora manifestă superficialitate când este vorba de telefonul mobil şi luarea măsurilor de protecţie adecvată, oferind oportunităţi infractorilor.
Fie că ne aflăm în mijloace de transport în comun, pe stradă, în zone aglomerate sau în localuri publice pentru a ne deconecta/distra, nu trebuie să ne lăsăm nesupravegheate telefoanele mobile. unt numeroase situaţiile în care este sesizat furtul unui telefon mobil, iar poliţiştii constată de fapt că reclamantul fie şi-a uitat telefonul mobil într-o anumită locaţie (bancă din parc, masă din club/restaurant, taxi etc.), fie că acesta a căzut din buzunarul hainei, fiind purtat neglijent.

Ce trebuie să ştie un părinte

Din ce în ce mai mulţi copii, începând chiar din ciclul primar, primesc telefoane din partea adulţilor. Şi nu discutăm de terminale ieftine, ci de aparate de ultimă generaţie, smartphone-uri, a căror valoare este destul de însemnată. Nimeni nu neagă dorinţa părinţilor de a şti permanent unde se află copilul lor şi de a putea să îl contacteze de câte ori consideră că este necesar acest lucru. Nu de puţine ori, telefonul mobil reprezintă o recompensă pentru anumite rezultate ale copilului. Dar este necesar ca adulţii să conştientizeze şi altceva. Astfel, ne trimitem copilul la şcoală, la joacă sau în alte locuri publice cu o mică avere asupra lui. Pe care însă, de cele mai multe ori, nu ştie cum să o gestioneze. Iar modul în care foloseşte telefonul mobil îl poate transforma în ţinta unui infractor.
Copilului care primeşte în dar un telefon mobil trebuie să i se readucă aminte permanent următoarele reguli: telefonul mobil nu trebuie lăsat nesupravegheat, indiferent de locul în care se află; nu te lăuda persoanelor necunoscute, celor pe care îi cunoşti prea puţin, chiar şi prietenilor, cu telefonul tău mobil scump; atunci când mergi pe stradă, nu etala/expune telefonul mobil. Acesta poate atrage nu doar priviri invidioase, ci îl poate determina pe un infractor să te deposedeze de el când are ocazia; indiferent de pretext, nu da telefonul tău mobil unei persoane necunoscute. Principalele „poveşti” ale celor care vor să îţi fure telefonul mobil sunt următoarele: vreau să sun un prieten, vreau să văd ce oră este sau vreau să mă uit puţin la telefonul tău nou.
(material realizat de Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii)