Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

30 martie 2020

PREFECTURA

Locuința modulară din Stroești, închiriată pentru încă un an

37 de locuințe din elemente modulate ușoare se află pe teritoriul județului Vâlcea. Dintre acestea, patru se află în Vaideeni. În cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea, s-a decis prelungirea contractului de închiriere pentru încă un an a locuinței din Stroești. Autoritățile locale din Stroești au solicitat Instituției Prefectului prelungirea contractului de închiriere

Astăzi, Prefectul Renga întrunește Comitetul pentru Situații de Urgență

De la ora 11.00, prefectul de Vâlcea, Radu Renga, a întrunit Comitetul pentru Situații de Urgență Vâlcea, probabil ultimul din mandatul său. Se va discuta despre: situațiile de urgență înregistrate la nivel de județ, în perioada 7 februarie – 3 aprilie, material prezentat de către Elena Miroiu – director SGA Vâlcea; despre proiectul de procedură

Prima ședință de Colegiu prefectural cu doi prefecți

În ședința Colegiului prefectural din această dimineață, viitorul prefect de Vâlcea, Florian Marin (foto, dreapta), a fost invitatul actualului reprezentant al Guvernului în teritoriu, Radu Renga (foto, în centrul imaginii). Alături le-a stat subprefectul Aurora Gherghina (foto, stânga). Spunem viitor prefect deoarece, așa cum am mai amintit, Florian Marin își va intra oficial în drepturi

Testul primarilor: Renga – băiat bun în vremuri (g)rele!

Schimbarea prefectului județului Vâlcea este privită, din teritoriu, cu opinii aproape unanim pozitive lui Radu Renga. Un succint sondaj arată că fostul prefect a trecut drept „băiat bun” și nu sunt mulți primari care să-i găsească nod în papură. Dar nici realizări memorabile cu care să câștige vreun rând în cartea de istorie a județului…

Schimbarea prefectului Renga deranjat, Marin felicitat

Radu Renga (foto stânga) a fost ne­mulțumit de modul cum a aflat de destitui­rea sa și se gândește să dea în judecată Guver­nul. Acesta a aflat de faptul că nu va mai fi prefect de la o cunoș­tință, nicidecum de la un oficial al Guvernului, așa cum era elegant și corect. Și asta s-a întâmplat

Prefectul Renga, vizitat de irlandezul Peter Hurley

Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Radu Renga (foto, stânga), a început săptămâna cu o întâlnire deosebită. Prefectul a fost vizitat de către Peter Hurley (foto, dreapta), un cetățean irlandez pasionat de România. Întrevederea a avut loc în contextul unei conferințe susținută de acesta la Râmnicu Vâlcea cu elevi, dar și cu publicul larg, sub titlul „Șapte

O săptămână până la soluțiile pentru expropriații din Berbești

Prefectul s-a întâlnit, miercuri, cu reprezentanții Exploatării Miniere (E.M.) Berbești-Alunu, dar și cu cei ai primăriilor celor două localități menționate. Tema principală a întrunirii a fost despăgubirea de către EM Berbești-Alunu a proprietarilor care au terenurile afectate de procesul de exploatare a cărbunelui. În urma dezbaterilor, dar și a deplasării în teren, s-a luat decizia

Directorul Adrian Toader dă raportul prefectului

Astăzi, zi plină la Instituția Prefectului Vâlcea. La ora 10.00, are loc Colegiul Prefectural, în care se va vorbi despre activitățile desfășurate anul acesta de către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială. Materialul va fi prezentat de către directorul instituției, Adrian Toader. De la ora 10.45 este programat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență,

Prefectul Renga, premiat pentru înființarea Grupului de Intervenție Rapidă

• primul proiect de acest gen din țară poartă amprenta prefectului vâlcean Publicitate Instituţia Prefectului-judeţul Vâlcea a fost premiată săptămâna trecută, la Poiana Braşov, în cadrul evenimentului Gala Premiilor de Excelenţă Administraţie.ro. Premiul de excelenţă acordat Instituţiei Prefectului-judeţul Vâlcea a fost inclus la categoria „Cele mai bune proiecte de dezvoltare a serviciilor sociale”. Proiectul propus

Piețarii din Călimănești și Drăgășani, amendați

Din data de 13 și până pe 15 septembrie, Corpul de control al Instituției Prefectului a desfășurat acțiuni de verificare în baza Ordinului de Prefect nr. 489/07.09.2016 privind respectarea de către comercianții din piețele agroalimentare și târgurile săptămânale, de pe raza județului Vâlcea, a legislației din domeniu în vigoare, în municipiul Drăgășani  și orașul Călimănești.

Nereguli peste nereguli la unitățile de alimentație din Călimănești și Râmnic

Cele două comisii mixte, constituite prin Ordin de Prefect, continuă seria controalelor la unitățile de alimentație publică, dar și la unitățile care produc și comercializează produse de panificație și patiserie- cofetărie, de pe raza județului Vâlcea. Verificarea are în vedere evitarea și prevenirea unui risc major privind sănătatea populației, prin apariția unor cazuri de nerespectare

Copiii de la trei unități de învățământ, în vizită la Prefectură

Miercuri, 1 iunie, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Instituția Prefectului – Județul Vâlcea a organizat acțiunea „Ziua Porților Deschise pentru copii”. Prefectul Radu Renga și-a dorit astfel să aducă în atenția celor mici activitatea Instituției Prefectului, una dintre cele mai vechi forme de administrație publică din România. Printre cei care s-au arătat interesați de

Spitalul Brezoi are pregătit „Planul Alb”

„Planul Alb” al Spitalului Orășenesc Brezoi urmează să fie prezentat, eventual avizat, în cadrul ședinței Comitetului pentru Situații de Urgență Vâlcea, întrunit astăzi. Analiza va fi făcută de către dr. Gabriela Popescu – director medical Spitalul brezoian. Potrivit declarației managerului unității me­dicale brezoiene, dr. Vasile Cerbu, „Planul Alb” se referă la luarea măsurilor în caz

Astăzi,  vârstnicii află criteriile de acordare a biletelor de tratament

Comitetul Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice se va întruni astăzi, de la ora 12.00, la sediul Instituției Prefectului. Președintele Casei Județene de Pensii Vâlcea, Gabriel Andreescu, va vorbi despre criteriile de bază în acordarea biletelor de tratament în stațiuni, precum și nivelul contribuției bănești individuale a asiguraților și a pensionarilor în 2016.

Apocalipsa din Budești

• 14 mașini luate de ape, din parcarea unei societăți • peste 50 de gospodării afectate • circulația pe DN 7, oprită temporar • mâine, Comitetul pentru Situații de Urgență inventariază pagubele • apă potabilă pentru oamenii din Golești În urmă cu aproximativ o jumătate de oră, a fost întrunit Comitetul pentru Situații de Urgență

Semnificația triplă a zilei de 9 mai, marcată și-n Râmnic

Pe data de 9 mai, este sărbătorită Ziua Independenței de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite și Ziua Uniunii Europene, iar evenimentele organizate de Garnizoana Râmnicului și Prefectură încep la ora 10.00. Pe platoul din fața Instituției Prefectului va avea loc o ceremonie militară de arborare a drapelelor României ȘI Uniunii Europene. Manifestările

Renga anunță primele sale amenzi pentru primari!

Miercuri, în sala Mare a Instituției Prefectului- Județul Vâlcea, a avut loc ședința extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea cu următoarea ordine de zi: Situațiile de urgență înregistrate pe raza județului Vâlcea în perioada 1 ianuarie – 26 aprilie 2016, inventariate la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea; Prezentarea, spre

Renga, la primul Colegiu Prefectural

Mâine, noul prefect de Vâlcea, Radu Renga, va participa la prima ședință a Colegiului Prefectural. O primă temă de dezbatere se referă la raportul Comisariatului Județean pentru protecția Consumatorilor Vâlcea, cu rezultatele obținute în urma verificărilor la unitățile de alimentație publică: restaurante, patiserii, fast-food-uri, terase, rotiserii, cofetării, școli, grădinițe, chioșcuri din incinta unităților de învățământ.

Cornoiu a scăpat de ghilotina lui Cioloș

• premierul a semnat, azi, înlocuirea unui pluton de prefecți Publicitate În şedinţa de azi, Guvernul a decis schimbarea a prefecţilor din nouă judeţe după ce premierul Cioloş a cerut o evaluare a activităţii acestora. Contrar tuturor zvonurilor și combinațiilor politice din ultimele zile, în lista executaților nu a intrat și reprezentantul Executivului în județul

Prefecturile trebuie să publice informaţii privind salarizarea personalului

Potrivit unui comunicat oficial de presă, Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic va cere, în următoarea săptămână, ministerelor şi prefecturilor să publice din oficiu un set suplimentar de date privind executarea contractelor de achiziţii, aspecte privind salarizarea personalului, precum şi numele celor care ocupă funcţii de conducere. Potrivit ministerului, trebuie publicate din oficiu şi

Articole anterioare › › ‹‹Articole noi