Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

26 noiembrie 2020

Karate

La numai două competiții, Clubul Chimia Râmnicu Vâlcea a cucerit 40 de medalii!

Recent, sportivii secțiilor Karate și Kempo din cadrul clubului Chimia Râmnicu Vâlcea au bifat un adevărat record de medalii câștigate. După numai două competiții, reprezentanții celor două secții s-au întors cu un sac de medalii, în adevăratul sens al cuvântului: 40 de astfel de distincții! La karate, sportivii pregătiți de antrenorul Paul Dinu au participat,

Trei sportivi cu Sindrom Down au adus cinste României la Madrid

Trei sportivi, membri ai Asociației Down Vâlcea, au reprezentat, în premieră, România la Campionatul Mondial de Karate de la Madrid, secțiunea para-karate, în zilele de 6 și 7 noiembrie. „Această competiție, unde se întâlnesc cei mai buni sportivi din 140 de țări, a însemnat un moment unic în viața acestor suflete minunate de a demonstra

Șase medalii pentru vâlcenii participanți la Campionatul de Para-Karate din Londra

International Elite Open London Para-Karate 2018 a ajuns la final. Potrivit datelor furnizate de către președintele Asociației Down Vâlcea, Alexandru Florin Mărăcine, pentru România și pentru Vâlcea, sportivii speciali au câștigat două medalii de aur (Diana Gheran-Popescu și Radu Stanciu), două medalii de argint (Elena Vlad și Alin Ionescu) și două medalii de bronz (Alexia

Vâlceanul Stanciu Sergiu Cosmin, locul I la Campionatul Mondial de Karate

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea aduce la cunoștința tuturor iubitorilor de karate că, în perioada 12-18 octombrie, la KOPER-SLOVENIA, a avut loc primul Campionat Mondial UWK, unde,  pentru prima dată, trei discipline de karate  s-au reunit sub umbrela unui singur Campionat Mondial United World Karate- Karate general, Karate tradițional și Kyokusinkai. Cei 1.200

80 de karateka din toată ţara vor lua cu asalt judeţul Vâlcea

• aceştia urmează să participe la un stagiu de pregătire ce va fi organizat în staţiunea Călimăneşti-Căciulata Publicitate În perioada 2-8 noiembrie, în cadrul programului „Pierre de Coubertin”, în judeţul nostru vor poposi 80 de practicanţi ai artelor marţiale cu vârsta cuprinsă între 8 şi 12 ani. Aceştia vor lua parte la un stagiu de