SORANA VIȘAN, convocată în naționala României care va participa la Europeanul de la Tampere


Sportiva Sorana Gabriela Vișan, legitimată la Secția Karate a Clubului Sportiv Școlar Municipiul Râmnicu Vâlcea, a fost selecționată în echipa națională de karate a țării noastre. Sportiva pregătită de profesorul Mihai Ioniță (foto, în dreapta imaginii) va avea posibilitatea să lupte pentru o clasare cât mai bună atât individuală, cât și a lotului tricolor cu prilejul Campionatului European de Karate – categoria de vârstă cadeți (proba kata) care se va desfășura la Tampere, în Finlanda, în perioada 20-22 august 2021. Selecția sportivilor români care vor face deplasarea la C.E. de la Tampere a fost realizată duminică, 30 mai, la Otopeni.

Pentru karateka vâlceni urmează C.N. de Karate ESKU

Chiar dacă vacanța de vară se apropie, sportivii Secției Karate a Clubului Sportiv Școlar Municipiul Râmnicu Vâlcea (ei fiind elevi) vor participa la o competiție foarte importantă. Este vorba despre Campionatul Național de Karate ESKU, programat a se desfășura sâmbătă, 12 iunie 2021, în municipiul Buzău.