Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

23 august 2019

IONESCU

De astăzi, Se trasează marcajele rutiere pe DC 37 Stoilești

Advertisements Astăzi, edilul comunei Stoilești, Florin Ionescu (foto), dă ordinul de începere a trasării marcajelor rutiere pe DC 37 Bârsoiu – Delureni. Drumul comunal a fost asfaltat în baza unui proiect implementat pe PNDL 2, a căruia investiție s-a ridicat la 3,2 milioane lei. Tot pe PNDL 2, mai este finanțată și lucrarea de construire

Terenurile fostei Miniere Berbești, redate proprietarilor

Advertisements În atenția autorităților locale din Cernișoara se află un proiect privind redarea în circuitul agricol a terenului fostei Miniere Berbești. Potrivit declarației edilului Mihai Ionescu (foto), investiția a demarat în anul 2017, anul acesta au fost acordați banii, urmând să se ocupe și de lucrarea propriu-zisă. Vorbim de aproximativ 20 hectare teren. „Acum, pământul

Două din cinci pentru Stoilești

Advertisements • localitatea păstorită de către edilul Florin Ionescu se bucură de două investiții aprobate prin PNDL 2 Prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală 2, social-democratul Florin Ionescu (foto) a primit aprobarea pentru două din cele cinci proiecte depuse. Este vorba despre asfaltarea DC 37, realizată în proporție de 99%, și construirea de poduri

După 15 ani, localnicii din Cernișoara intră-n posesia terenurilor folosite de Minieră

Advertisements Veste bună pentru cetățenii din localitatea păstorită de edilul Mihai Ionescu. Când puțini mai credeau într-o soluție favorabilă, iată că, după 15 ani de adrese, eforturi, Guvernul a aprobat redarea cetățenilor a terenurilor agricole ce au fost folosite, ulterior, de către cariera minieră din Cernișoara. Vorbim de 30 de hectare de teren. „Am dat

Cu cine va face edilul Ionescu alianță în CL Cernișoara?

Advertisements • primarul a câștigat destul de greu un nou mandat Social-democratul Mihai Ionescu va conduce, pentru următorii patru ani, destinele locuitorilor comunei Cernișoara, fiind printre cei mai vechi aleși locali din Vâlcea. De data aceasta, alegerile au fost câștigate mai greu, la o diferență de doar 165 de voturi de Iulian Salomia, candidatul liberalilor

Drumurile comunale din Cernișoara, reabilitate

Advertisements Un buget de criză în Cernișoara, așa cum susține și primarul Mihai Ionescu (foto), dar, chiar și așa, se lucrează la amenajarea drumurilor comu­nale. „Bugetul este pe jumătatea celui din 2015; un buget de criză. Noi continuăm însă ceea ce am demarat și mă refer la reabi­litarea/modernizarea drumurilor comunale. Se lucrează, așadar, la moderni­zarea

Primarul Mihai Ionescu luptă pentru al VIII-lea mandat

Advertisements Mihai Ionescu este candidatul social-de­mo­­craților în lupta pen­tru Primăria Cernișoa­ra. Actualul edil nu cu­noaște, încă, numele adversarilor săi politici, dar, noi am auzit că în bătălia politică s-ar „arunca” și agentul fis­cal al primăriei, acesta reprezentând liberalii. Menționăm că Mihai Ionescu se află la al VII-lea mandat, luptând pentru cel de-al VIII-lea, fiind cel

„Părăsesc primăria când termin cu toate proiectele”

Advertisements • declară Mihai Ionescu, primarul comunei Cernișoara Primarul comunei Cernișoara, Mihai Ionescu, are de gând să reprezinte în continuare comunitatea și să ducă la bun sfârșit investițiile derulate. Omul nu are de gând să renunțe la fotoliul de primar până nu-și îndeplinește toate promisiunile față de cetățeni și este încurajat și de angajații primăriei

„De la Revoluție și până-n prezent, nu se mai vorbește de natalitate”

Advertisements • declară Mihai Ionescu, primarul comunei Cernișoara, dezamăgit de scăderea numărului de copii Patru din cele șase școli situate pe raza comunei Cernișoara dispun de condiții optime de studiu și totul datorită edilului Mihai Io­nescu. Aparent, lucrurile stau bine, totu-i frumos, dar, în realitate, cea mai mare pro­blemă o reprezintă numărul tot mai mic

Trei școli din Cernișoara, racordate la apă și canalizare

Advertisements Recent, autoritățile locale din Cernișoara au racordat trei școli la rețeaua de alimentare cu apă și la canalizare. Vorbim de unitățile de învățământ din satele Groși, Modoia și Armășești. Potrivit declarației primarului Mihai Ionescu (foto), urmează să fie racordate la apă și canalizare și celelalte trei unități educaționale. Menționăm că edilul Mihai Ionescu este

Trei școli din Cernișoara, racordate la apă și canalizare

Advertisements Recent, autoritățile locale din Cernișoara au racordat trei școli la rețeaua de alimentare cu apă și la canalizare. Vorbim de unitățile de învățământ din satele Groși, Modoia și Armășești. Potrivit declarației primarului Mihai Ionescu, urmează să fie racordate la apă și canalizare și celelalte trei unități educaționale. Menționăm că edilul Mihai Ionescu este pregătit

Asfalt pentru un kilometru de drum în Cernişoara

Advertisements De ieri, firma Strabag a demarat şantier în comuna Cernişoara. Potrivit datelor furnizate de către edilul Mihai Ionescu, până la finele anului va fi asfaltat doar un kilometru de drum sătesc. Investiţia prevede asfaltarea a şase uliţe săteşti, în lungime totală de 3,8 kilometri. Drumurile sunt pregătite, dar, deocamdată, va fi aşternut covor asfaltic

„Da, mai candidez! Vreau să termin ce-am început”

Advertisements • declară, sigur pe el, Mihai Ionescu, primarul comunei Cernișoara Dacă alți edili vâlceni se codesc când vine vorba de un nou mandat în fruntea comunităților pe care le reprezintă, primarul Mihai Ionescu este sigur pe el: „Da, mai candidez! Nu mă lasă să mă retrag nici angajații primăriei, unii de 16 ani în

„Important e că nu se mai face învățământ simultan la gimnaziu”

Advertisements • susține Mihai Ionescu, primar Cernișoara Șase școli și șase grădinițe funcționează, în prezent, în localitatea păstorită de edilul Mihai Ionescu. Unitățile de învățământ sunt pregătite pentru începerea anului școlar, realizându-se igienizări în toate locațiile. „Am comasat două școli de gimnaziu, am primit și microbuz școlar și lucrurile vor începe cu dreptul pe 14

Profesorul Smărăndoiu, audiat în procesul cu Poliția Economică

Advertisements Astăzi, profesorul Ștefan Smărăndoiu de la Școala Take Ionescu din Râmnicu Vâlcea a oferit câteva informații reprezentanților Poliției Economice, informații legate de un proces în care este implicată Asociația Arhimede. Potrivit declarației profesorului Smărăndoiu, acțiunea a fost una liniștită, s-au dat informațiile solicitate de către procurori și polițiști și n-a fost vorba de o

Autoritățile din Cernișoara nu pot achita nici măcar datoria la drumuri

Advertisements • banii primiți pe OUG nr.28/2013, insuficienți Primarul Mihai Ionescu este dezamăgit de ultimii bani alocați de Ministerul Dezvoltării Regionale, prin OUG nr.28/2013, pentru modernizarea rețelei de drumuri locale. Autoritățile nu pot achita, cu cei 147.000 lei, nici măcar datoriile înregistrate către firma care s-a ocupat deja de unele drumuri. „Datoria este de 200.000

Promisiuni de la toți, dar nimic concret: extinderea alimentării cu apă și canalizarea în Cernișoara, în stand-by

Advertisements Primarul Mihai Ionescu încearcă să găsească finanțare de la Uniunea Europeană pentru extinderea alimentării cu apă și realizarea canalizării în satele Obârșia, Mădulari și Cernișoara; asta după ce s-a ales de la toți cu promisiuni, dar n-a văzut nimic concret. De la parla­mentarii Vâlcii și până la reprezentanții CJ sau cei ai Prefecturii, toți

Apă, canalizare și drumuri asfaltate: obiectivele edilului Ionescu

Advertisements Anul acesta, edilul Mihai Ionescu și-a propus să finalizeze mare parte din proiectele demarate. Sunt în curs de derulare investiții precum extinderea alimentării cu apă, a canalizării în toată comuna și asfaltarea drumurilor comunale. Potrivit declarației alesului local din Cernișoara se lucrează la asfaltarea a 7,8 kilometri drumuri comunale, investiție finanțată pe Ordonanța de

După calamitățile din vara lui 2014, primarul din Cernişoara a făcut investiții de 5 miliarde lei

Advertisements Autoritățile locale din Cernișoara au finalizat investiții de 5 miliarde lei vechi, fiind vorba de refacerea obiectivelor distruse de ploile din 2014. Comunitatea din Cernișoara a avut de suferit destul de serios după precipitațiile din vara lui 2014, chiar dacă situația nu a fost atât de mediatizată ca-n Vaideeni. Primarul Mihai Ionescu a primit,

Record de participanți la „Școala cu ceas”, ediția a 18-a

Advertisements Sute de elevi din mai multe județe s-au întâlnit la cea de-a 18-a ediție a concursului interdisciplinar „Școala cu ceas”, organizat chiar de Școala „Take Ionescu”. Concurenți din Vâlcea, Alba, Sibiu, Brașov, Călărași și Giurgiu s-au întrecut la patru discipline: limba română, limba engleză, istorie și geografie. De data aceasta, la geografie s-a înregistrat

Articole anterioare › ›