Sute de localnici s-au distrat și au sărbătorit Mica Unire, în Păușești


Edilul comunei Păușești Otăsău, Cătălin Avan, a organizat prima ediție a simpozionului „Mica Unire sub Cuza Vodă”, invitând localnicii la o lecție de istorie. Au răspuns afirmativ invitației sute de cetățeni din comună, oameni care au ascultat și au vorbit despre marele eveniment marcat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la 24 ianuarie 1859. Au fost alături de primar și liberalii Cristian Buican și Victor Popescu. Consilierul județean liberal, Victor Popescu, a ținut să le reamintească cetățenilor că Mica Unire reprezintă o piatră de temelie a societății românești, urându-le, la final,un călduros La mulți ani!
„Azi, la Păușești, ne-am regăsit unitatea și mai ales speranța! La mulți ani, popor român!”, a declarat primarul Cătălin Avan.
Cetățenii s-au simțit bine, servind câte un pahar de țuică, o porție din pomana porcului și declarând că, la anul, vor organiza o nouă ediție a simpozionului, pentru a deveni tradiție.