Start pentru Taberele de pictură şi teatru marcă înregistrată Călimăneşti


tabere_pictura_calimanestiLuni, 4 iulie, la Centrul de Convenţii şi Expoziţii Nord Oltenia din Călimăneşti, a avut loc deschiderea oficială a Taberei Internaţionale de Pictură „Vlaicu Ionescu”, ediţia a V-a şi a Taberei Naţionale de Teatru „Florin Zamfirescu”, ediţia a III-a. În cadrul acestui eveniment, au rostit alocuţiuni: ing. Ilie Amuzan, primarul Oraşului Călimăneşti; Myriam Provence, preşedintele Asociaţiei Europene pentru Conservarea şi Promovarea Patrimoniului Cultural European Paris-Franţa; Marianne Vulcu Greco, secretar al Asociaţiei Europene pentru Conservarea şi Promovarea Patrimoniului Cultural European Paris-Franţa şi Prof. Univ. Dr. Florin Zamfirescu, rectorul Universităţii de Arte Teatrale şi Cinematografice „I.L. Caragiale” Bucureşti, iniţiatorul proiectului teatral. Au fost prezenţi cea mai mare parte a participanţilor la tabere, atât din ţară, cât şi din străinătate. De ase­menea, în program, şi-a făcut loc şi Vernisajul expoziţiei retrospective 2007-2010, pre­zentat de Fenia Driva. Organizatorii acestor evenimente culturale sunt Primăria Oraşului Călimăneşti, Asociaţia Europeană pentru Conservarea şi Promovarea patrimoniului Cultural European Paris-Franţa, Casa se Cultură „Florin Zamfirescu” Călimăneşti şi Universitatea de Arte Teatrale şi Cinematografice „I.L. Caragiale” Bucureşti.

Nu este pentru prima dată când primarul Ilie Amuzan a arătat o mare deschidere către artă şi cultură, dovadă şi faptul că manifestările de care amintim s-au perpetuat şi deja încep să se numere ediţiile. „Îmi face o deosebită plăcere să vă spun tuturor un bun venit, participanţilor la tabere precum şi celorlalţi invitaţi din ţară şi străinătate, în Călimăneştiul nostru drag. Aş vrea ca pe perioada şederii dumneavoastră aici să ne simţiţi aproape, iar după plecare, amintirea să fie una frumoasă”, a precizat Amuzan.

La rândul său, pe actorul Florin Zamfirescu l-a trădat sinceritatea. Am văzut cu toţii cât de mult îi place să vină acasă şi că nu se mai satură de Calimăneşti, ceea ce nu face decât să ne bucure. Pentru că, pe lângă multele şi solicitantele proiecte de la Bucureşti, îşi pune în slujba tinerilor aspiranţi la actorie, toată energia şi priceperea.