Simpozionul național „Gramatica, știința vorbirii”


Prin Concursul – simpozion național „Gramatica, știința vorbirii”, aflat la a doua ediție, conducerea Școlii Gimnaziale nr. 5 din Râmnicu Vâlcea și-a propus să analizeze progresul înregistrat de elevii prezenți din mai multe județe ale țării și tot ceea ce este nou în materie de gramatică a limbii române. „Felul în care am ajuns să ne vorbim limba ar trebui să fie grija și rușinea noastră de fiecare zi. Căci totul se trage de aici. Înaintea bădărăniei și a corupției, a minciunii și a prostiei – și explicându-le pe toate – vine schilodirea limbii”, spunea Gabriel Liiceanu.