Senatorul Niţu este nemulţumit: „Noua lege a viei și vinului lasă neprotejate podgoriile cu tradiție!”


Legea viei și vinului a trecut, luna aceasta, de comisiile de specialitate ale Senatului României cu mai multe amendamente, printre care unele aduse de senatorul liberal Dan Nițu. Parlamentarul vâlcean se declară, însă, nemulțumit de forma actuală a proiectului de act normativ și spune că va continua să susțină îmbunătățirea lui în Camera Deputaților, cameră decizională. „Amendamentele admise de Comisie se rezumă la adaptarea legislaţiei naţionale la prevederile europene, modificări ce oricum ar fi fost făcute având în vedere obligațiile României ca membru al Uniunii Europene. A fost o dezamăgire pentru mine să văd cum colegii din comisie, deşi au fost convinşi de propunerile pe care le-am făcut, au votat, până la urmă, aşa cum le-a impus Guvernul. Cea mai serioasă problemă a proiectului de lege este pierderea dreptului de plantare din rezerva judeţeană, în cazul suprafeţelor abandonate. Aşa cum prevede proiectul Guvernului, dreptul de plantare a viţei-de-vie aferent unei culturi abandonate, adică nelucrate timp de 3 ani, înseamnă trecerea dreptului de plantare în rezerva naţională, iar nu în rezerva judeţeană, aşa cum ar fi normal. Este inadmisibil ca judeţul nostru, cu o veche tradiţie a culturii de viţă-de-vie, să piardă drepturile de cultivare, iar acestea să fie preluate de alte zone ale ţării, în care condiţiile de mediu sunt mai puţin favorabile producerii unui vin de calitate. Fac un apel tuturor parlamentarilor vâlceni de a insista, alături de mine, asupra adoptării acestei modificări care stopează irosirea unei resurse extraordinare a judeţului Vâlcea – potenţialul viticol”, declară Niţu.

Senatorul liberal susține că va insista și pentru amendamentul privitor la conducerea Consiliului Regiunilor Viticole din cadrul Oficiului Național al Viei și Produselor Vitivinicole. „Proiectul de lege prevede ca acest Consiliu să fie condus de o persoană numită de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Din punctul meu de vedere, prezenţa unui reprezentant al ministerului este necesară, însă nu ca director general. Consiliul Regiunilor Viticole reuneşte reprezentanţii regiunilor viticole ale României şi este firesc ca această structură să colaboreze cu Guvernul, nu să se contopească cu acesta. O mică victorie a fost obţinută, totuşi, în privinţa numirii acestor reprezentanţi, care va fi făcută pe baza propunerilor efectuate de către Organizaţia Interprofesională pentru Produse Agro-Alimentare, pentru filiera «struguri, vin, produse pe bază de vin», precum şi de către alte organizaţii de producători recunoscute. O altă neregulă în acest proiect de lege o reprezintă competenţa de constatare a contravenţiilor, care acum revine mai multor instituţii, fără a fi clare responsabilităţile fiecărei instituţii în acest domeniu. Acest lucru poate determina, pe de-o parte, o pedeapsă abuzivă, ce vine din partea mai multor instituţii în acelaşi timp pentru o contravenţie unică, iar, pe de altă parte, poate duce la nepedepsirea contravenţiilor, întrucât instituţiile abilitate îşi pot pasa responsabilitatea de la una la cealaltă. Alte două amendamente propuse în cadrul comisiei au fost creşterea suprafeţei cultivate, pentru care viticultorii trebuie să prezinte declarația de recolta, de la 0,1 ha, la 0,3 ha şi creşterea cantităţii de vin pentru care ar trebui prezentată declarația de producție, de la 1.000 de litri, la 2.000 de litri”, a mai spus Niţu.